Aglomerație în vămile din vestul țării. Românii din diaspora se întorc la lucru în străinătate

Publicat: 02 01. 2022, 16:22
Sursa: Profimedia

Punctele de trecere a frontierei din vestul țării au început să se aglomereze, de data aceasta pe sensul de ieșire din țară, românii din străinătate întorcându-se în țările în care lucreză. Poliţia de Frontieră a anunţat că a luat măsuri de fluidizare a traficului.

Duminică după-amiază, la Nădlac cei care vor să iasă din țară așteptau aproximativ o oră, iar la Cenad și la Petea, circa 40 de minute, conform aplicației de trafic online a Poliției de Frontieră.

„Poliţia de Frontieră anunță suplimentarea personalului la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.

Ca urmare a faptul ca sărbătorile de iarnă s-au încheiat şi mulți cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde au reşedinţa, în prezent, pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungară, se constată o creştere a valorilor de trafic.

Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare.

Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum și a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. De asemenea, vor fi folosite staţiile mobile de control”, anunță Poliția de Frontieră.

De exemplu, în P.T.F. Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria se lucrează 8 artere de control pentru autoturisme pe sensul de ieşire si două staţii mobile.

De asemenea, vor fi folosite staţiile mobile de control.

De exemplu, în P.T.F. Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria, se lucrează pe 8 artere de control pentru autoturisme pe sensul de ieşire şi cu două staţii mobile.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare.

Poliţia de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să fie evitată aglomerația:
în jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
în jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni
in jud. Satu-Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea
in jud. Timiş: P.T.F. Cenad
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.