ALEGERI în SUA. Super Tuesday, ziua care poate schimba cursul „primarelor”. Lovitura dată de Donald Trump la Curtea Supremă
Cea mai importantă zi din „primarele” organizate în SUA este marți, 5 martie. Super Tuesday, cum i se mai spune, pentru că 15 state şi un teritoriu american organizează alegeri în competiţiile interne de nominalizare a candidatului pentru Casa Albă. Partidul Republican va tranșa azi definitiv bătălia dintre Donald Trump și Nikki Haley.
Mulți spun că este ultima şansă pentru ex-ambasadorul SUA la ONU de a-l bloca pe Trump, care este marele favorit să ajungă în finala cu Joe Biden.
Trump, victorie la Curtea Supremă
Până atunci, Donald Trump a repurtat o victorie importantă la Curtea Supremă a SUA, care luni, 4 martie, cu o zi înainte de Super Tuesday, a anulat demersul statului Colorado de a-i ex-președintelui să candideze în alegeri.
În decembrie, instanța supremă din Colorado îl eliminase pe Trump de pe buletinul de vot, invocând interdicția de a candida la alegeri pentru insurgență, prevăzută de cel de-al 14-lea amendament.
Dar judecătorii Curții Supreme au fost sceptici în privința acestei măsuri și au acuzat statul Colorado că și-a depășit autoritatea. Astfel, Curtea Supremă a decis că Donald Trump va rămâne pe buletinul de vot.
De ce „Super Tuesday”
Colorado va vota, alături de alte 14 state și un teritoriu, în cadrul acestei competiții maraton denumite Super Tuesday (Super Marți).
Este de așteptat ca Trump, în vârstă de 77 de ani, să o învingă pe singura sa adversară rămasă în cursă, Nikki Haley, conform sondajelor de opinie.
Super Tuesday a primit acest nume după ziua în care votează cele mai multe state americane. La republicani, competiția urmează a desemna 874 din cei 2429 de delegaţi, inclusiv din cele mai populate două state, California şi Texas.
Numărul delegaţilor republicani, repartizaţi pe state, pentru votul din Super Tuesday: Alabama (50), Alaska (29), Samoa Americană (9) Arkansas (40), California (169), Colorado (37), Maine (20), Massachusetts (40), Minnesota (39), Carolina de Nord (74), Oklahoma (43), Tennessee (58), Texas (161), Utah (40), Vermont (17) şi Virginia (48).
Joe Biden, cădere liberă în sondaje
Pe de altă parte, Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican, care îl devansează într-un sondaj publicat de jurnalul New York Times. Rezultatele arată „semnale alarmante” pentru actualul preşedinte american, notează AFP.
Publicarea acestui sondaj are loc cu opt luni înainte de alegerile din noiembrie. Dacă alegătorii ar vota acum, 43% ar opta pentru Biden, iar 48%, pentru Donald Trump.
Acest sondaj dezvăluie „o serie de semnale alarmante pentru preşedinte referitor la punctele slabe din tabăra democrată, în special în rândul femeilor, alegătorilor de culoare şi latino, precum şi al unor muncitori”, a scris New York Times.
„Donald Trump câştigă 97% din voturile celor care spun că l-au votat în urmă cu patru ani şi practic niciunul dintre foştii săi partizani nu a declarat că doreşte să-l voteze pe Biden. În schimb, Biden este susţinut doar de 83% dintre alegătorii săi din 2020, 10% afirmând că îl susţin în prezent pe Trump”, a mai adăugat New York Times.
Pe lângă economie, vârsta preşedintelui Biden – 81 de ani -, precum şi sprijinul ferm pentru Ucraina și Israel, explică, de asemenea, nemulţumirea din rândul unei părţi a electoratului democrat.