ALEGERI Locale 2024 România. Dumitru Boroș (PSD) câștigă al treilea mandat de primar al orașului Bârlad
Pentru funcţia de primar din Bârlad s-au înscris 10 candidaţi, iar pe listele pentru Consiliului Local al municipiului Bârlad sunt înscrişi 173 de candidaţi.
UPDATE: Dumitru Boroș, ales pentru a treia oară primar al orașului Bârlad
Dumitru Boroș a fost, pentru majoritatea votanților din Bârlad, cea mai bună soluție pentru funcția de primar. Cu un procent neoficial de aproximativ 50% din voturile valabil exprimate, Dumitru Boroș a câștigat un al treilea mandat, scrie puls24.ro.
Lista candidaţilor la Primăria municipiului Bârlad
- Lucian Constantin Nechita, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
- Traian Constantin Petcu, Partidul Naţional Liberal (PNL);
- Dumitru Boroş, Partidul Social Democrat (PSD);
- Ana Maria Vintilă, Uniunea Salvaţi România (USR);
- Justiana Mihaela Mîţă, Partidul Noua Dreaptă (PND);
- Nicolae Poghirc, Partidul Pro România (Pro România);
- Tiberius Daniel Nechita, SOS România;
- Marius Răianu Iamandi, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL);
- Bogdan Ioan Sârbu – candidat independent;
- Orania Vlaşin – candidat independent.
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.018.921 au domiciliul sau reședința în țară, iar 959.987 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport.
Alegătorii români pot vota la 18.955 de secții din țară și 915 în străinătate.
Alegeri locale 2024. Ce votăm pe 9 iunie
La alegerile locale din 9 iunie, care se organizează într-un singur tur, vom alege:
- primari/primari de sector – scrutin uninominal, într-un tur;
- consilieri locali – sistem electoral proporționale, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
- consilieri județeni/generali – sistem electoral proporționale, cu liste închise (candidații și ordinea acestora pe liste sunt decise de partide);
- președinți ai consiliilor județene;
- președinți ai consiliilor județene/primarul general – scrutin uninominal, într-un tur.
Cetățenii români, cu domiciliul în țară, pot vota doar cu buletinul. Pașaportul, utilizat numai de românii ce locuiesc din afara României
Cartea de identitate este singurul document cu care se poate vota la alegerile locale și europarlamentare, în cazul cetățenilor care locuiesc în țară. Cetățenii români pot vota cu pașaportul doar dacă au domiciliu în străinătate.
Pe 28 mai a apărut pe site-ul Biroului Electoral Central o hotărâre ce stipulează clar doar cetățeni români cu domiciliul în străinătate și care votează acolo și cetățenii români domiciliați în afara țării, dar care vor vota în România, pe 9 iunie, pot vota cu pașaportul simplu, electronic și temporar.
Cetățenii români, cu domiciliul în România și care votează pe teritoriul țării, o pot face utilizând doar cartea de identitate.