Prima pagină » Actualitate » Aleksei Navalnîi, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Opozantul rus l-a numit pe președintele Vladimir Putin „otrăvitor”

Aleksei Navalnîi, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Opozantul rus l-a numit pe președintele Vladimir Putin „otrăvitor”

Liderul opoziției ruse și criticul feroce al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a fost condamnat marți la trei ani și jumătate de închisoare într-o procedură judecătorească pe care a condamnat-o ca fiind motivată politic. Instanța i-a acordat credit pentru aproximativ un an de la pedeapsa pe care o executase deja sub arest la domiciliu, spunând că va fi obligat să mai petreacă încă doi ani și opt luni după gratii.

Decizia instanței a venit la câteva zile după ce peste 5.000 de persoane au fost reținute în toată Rusia în timpul protestelor în sprijinul lui  Alexei Navalnîi.

El este în detenție de când s-a întors în Rusia, luna trecută.

Cum a reacționat Navalnîi

Într-un discurs în sala de judecată de la Moscova, înainte de pronunțarea hotărârii, Navalnîi a acuzat direct autoritățile ruse și pe președintele Vladimir Putin, că sunt responsabili pentru persecuția sa – și otrăvirea sa cu un agent mortal.

Politicianul râdea în timp ce verdictul era citit, făcând semn către aliații și soția sa, Yulia, în sala de judecată. El a denunțat anterior procedurile judiciare ca fiind motivate politic și a cerut eliberarea.

În instanță, el l-a numit pe președintele Vladimir Putin „otrăvitor”, învinuindu-l pentru atac.

El a promis că va continua lupta împotriva guvernului lui Putin din spatele gratiilor.

„Viața mea nu valorează doi cenți, dar voi face tot ce pot pentru ca legea să prevaleze”, a spus el.

 Navalnîi a primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pentru fraudă în 2014, pe care autoritățile ruse au transformat-0 într-o sentință reală de trei ani și jumătate din cauza presupuselor încălcări ale condiționării. Navalnîi a susținut întotdeauna că respectivul  caz a fost inventat împotriva lui, pentru a-și reduce ambițiile politice.

Curtea Drepturilor Omului a considerat că această condamnare este motivată politic.

Reacția internațională puternică la sentință a venit rapid

Consiliul Europei a spus că hotărârea „a sfidat orice credibilitate”. Ministrul de Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, a descris această hotărâre drept „perversă”.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a emis o declarație în care a declarat că Statele Unite sunt „profund îngrijorate” de decizia de marți și a solicitat guvernului rus „eliberarea imediată și necondiționată a lui  Navalnîi, precum și a sutelor de alți cetățeni ruși reținuți în mod nedrept în în ultimele săptămâni pentru exercitarea drepturilor lor, inclusiv a drepturilor la libertatea de exprimare și la întrunire pașnică.”

Cel puțin 358 dintre susținătorii săi au fost arestați în timp ce avea loc ședința, potrivit grupului independent de monitorizare a protestelor OVD-Info.

Arestarea lui Navalnîi, luna trecut, a stârnit indignare internațională. Mai multi diplomați occidentali au participat la ședința de judecată de marți, provocând critici cu privire la Ministerul de Externe al Rusiei. Purtătorul de cuvânt, Maria Zakharova, a numit prezența lor o încercare de a exercita „presiune psihologică” asupra judecătorului.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate