ALERTĂ ASF: Fraude financiare în mediul online, comise de zeci de firme neautorizate. LISTA COMPLETĂ

Publicat: 16 06. 2023, 12:06
Actualizat: 16 06. 2023, 12:24

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) avertizeză consumatorii cu privire la existența, în mediul online, a unor entități care nu sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, conform prevederilor Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare. Pe site-ul Autorității au fost publicate alertele și atenționările cu privire la 172 de entități neautorizate de A.S.F., pentru care au existat indicii sau probe că prestează, pe teritoriul României, astfel de servicii.

199 de site-uri web puse sub lupă

Totodată, instituția a atras atenția, prin intermediul alertelor publicate, asupra a 199 de site-uri web, care promovează așa-zise servicii de investiții financiare și care aparțin unor entități neautorizate de Autoritate. Circa 82% dintre entitățile care comit fraude în mediul online au sediul în state terțe sau pretind că au sediul în state terțe.

De la începutul lunii iunie și până în prezent, instituția a postat pe pagina web a Autorității încă patru noi alerte cu privire la entitățile neautorizate. Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă celor care doresc să investească pe piața de capital să verifice pe site-ul Autorității AICI dacă entitățile pe care le au în vedere sunt autorizate sau nu.

„ATENȚIE LA ENTITĂȚI NEAUTORIZATE!”

Autoritatea a creat pe pagina web oficială o secțiune dedicată problematicii entităților neautorizate („ATENȚIE LA ENTITĂȚI NEAUTORIZATE!”). Secțiunea conține atât informații privind cele mai întâlnite practici utilizate de entitățile neautorizate, cât și recomandări pentru potențialii investitori.

Segmentarea informațiilor., punctează instituția, a fost realizată astfel încât să răspundă la întrebări de tipul: ”Ce trebuie să faceți pentru a evita să utilizați o entitate neautorizată?”, ”Ce trebuie să faceți dacă ați fost contactat de o entitate care nu se regăsește în Registrul A.S.F.?”, ”Ce trebuie să faceți dacă ați utilizat serviciile unei entități care nu se regăsește în Registrul A.S.F.?”.

De asemenea, secțiunea pune la dispoziție formulare de raportare către A.S.F. a acestor entități și este actualizată continuu, în funcție de tendințele observate în ceea ce privește practica acestor entități.

 

ASF recomandă celor care doresc să investească pe piața de capital să verifice AICI dacă entitățile pe care le au în vedere sunt autorizate