Alertă de ninsoare emisă de meteorologii Accuweather. În ce zone din România va ninge
Accuweather a modificat prognoza după ce în ultimele zile vremea s-a răcit considerabil. Mai mult, meteorologii Accuweather au emis o alertă de ninsoare!
Așadar, potrivit prognozei modificată de meteorologii Accuweather, deși suntem în luna martie, a fost emisă alertă de ninsori în zonele montane!
Astfel,la munte, după ce în luna februarie s-au înregistrat temperaturi mai mari, luna martie vine cu vreme rece, ba chiar și cu fulgi de zăpadă.
Cum va fi vremea până la jumătatea lunii aprilie
Săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, cu un ușor deficit la munte și în nord-estul țării.
Săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.