Alertă la un spital din Argeș. Bătrâni, bolnavi şi imobilizaţi la pat, evacuați de urgență – VIDEO

Publicat: 18 11. 2020, 19:07
Actualizat: 06 04. 2021, 14:37

Pacienții  aflați în unitatea medicală au fost evacuați de urgență, după ce inconștiența unui paznic a alertat cadrele medicale și autoritățile. Bolnavi, oamenii au fost nevoiți să fie evacuați cu tot cu paturi. Incidentul a fost comentat în ediția de joi, 19 noiembrie, a emisiunii GÂNDUL LIVE

Existând temeri că ar putea fi vorba despre o scurgere de gaze, cadrele medicale au scos de urgență pacienții din saloane.  Într-un spital de boli cronice și geriatrie, se aflau internate, așadar, multe persoane în vârstă.

28 de pacienți, mulţi dintre ei imobilizaţi, au fost scoşi cu tot cu paturi sau cărucioare din saloane. Şi 30 de cadre medicale au ieșit de urgență și au dat alerta.

Imediat cum s-a simţit mirosul înţepător, personalul spitalului a scos pacienţii afară. Unul dintre asistenţii medicali le-a povestit celor din conducere că l-a văzut pe paznic, angajat al Consiliului Judeţean, dând cu sprayul lacrimogen din dotare după o pisică, exact în uşa clădirii.

A fost o eroare de manipulare a unui spray lacrimogen de către agentul de pază. În prima fază, am evacuat pacienții, pentru că se simțea un miros înțepător. Am evacuat pacienții și personalul medical, am sunat la 112. Vom face o anchetă și vom lua măsurile necesare. Am scos pacienții cu patul, în jur de 28, și 30 de cadre medicale. Cinci pacienți erau imobilizați la pat.

 

    Valentin Goilan, director medical Spitalul Ștefănești

Au fost alertaţi pompierii, care au intervenit cu mai multe autospeciale. În cele din urmă, specialiştii ISU au concluzionat că nu sunt scurgeri de gaze.

Intrebat de poliţişti, paznicul ar fi admis că a folosit spray-ul invocând că s-ar fi apărat, astfel, de un câine, scrie Antena3.ro.

Alerta de la Spitalul din Ștefănești s-a dat la doar câteva zile după tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, în urma căreia s-a aflat că 10 oameni au pierit, după ce secția ATI a fost afectată de un incendiu cumplit.

Bilanțul deceselor a crescut, după ce o pacientă din rândul celor șase persoane care fuseseră transferate la spitalul modular din Lețcani, după drama de sâmbăta trecută, a decedat.