Ales Biliatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022, CONDAMNAT la 10 ani de închisoare în Belarus
Ales Biliatski, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022 – alături de două organizații ale societății civile, Memorial (din Rusia) și Centrul pentru libertăți civile (din Ucraina) – a fost condamnat la 10 ani de închisoare de un tribunal din Belarus.
Ales Biliatski, împreună cu Valentin Stefanovich și Vladimir Labkovici, au fost arestați și închiși după protestele de amploare din Belarus, în timpul cărora s-a demonstrat împotriva realegerii în funcția de președinte a lui Alexandr Lukașenko, aliatul lui Vladimir Putin și cel care este etichetat drept ”ultimul dictator al Europei”.
Este vorba despre ”act flagrant de nedreptate” și despre ”răzbunare”, au transmis reprezentanții Amnesty International încă de la începerea acestui proces, cei trei acuzați pledând ”nevinovat”.
Ales Biliatski a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar Valentin Stefanovich și Vladimir Labkovici la 9, respectiv 7 ani de detenție. Cei trei au fost acuzați de autorități că, în timpul protestelor din anul 2020, au introdus sume de bani în țară, prin contrabandă, pentru a ajuta la destabilizarea regimului și pentru a ”finanța opoziția”.
Ales Bialiatski a fondat ”Viasna în anul 1996”
Ales Bialiatski, în vârstă de 60 de ani, a fondat Viasna în 1996 – organizație neguvernamentală pentru drepturile omului – la doi ani după ce Lukașenko a devenit primul președinte al Belarusului independent în 1994.
Viasna a fost, inițial, un grup creat pentru a ajuta participanții la miting arestați și familiile acestora. De aceea, inițial, Viasna a avut numele ”Viasna-96”.
- 15 iunie 1999 – organizația a fost înregistrată ca Centrul pentru Drepturile Omului ”Viasna”. Este un ONG național cu biroul central în Minsk și organizații regionale în majoritatea orașelor din Belarus.
- 28 octombrie 2003 – Curtea Supremă a Republicii Belarus a anulat fără temei înregistrarea organizației Viasna pentru participarea la observarea alegerilor prezidențiale din 2001.
- 6 martie 2004 – Centrul pentru Drepturile Omului ”Viasna” a devenit membru al Federației Internaționale pentru Drepturile Omului (FIDH).
Viasna are aproximativ 200 de membri în Belarus. Organizația este condusă de Consiliu și președintele Consiliului, ales de Congresul General.
În anul 2011, Ales Bialiatski a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru ”evaziune fiscală”, într-o acțiune considerată pe scară largă ca ”motivată politic în urma alegerilor prezidențiale anterioare revendicate de Lukașenko”, notează The Moscow Times.
Citește și: