Alexander Van der Bellen, reales președinte al Austriei din primul tur al alegerilor, cu peste 50% din voturi, potrivit sondajelor de la secțiile de votare

Publicat: 09 10. 2022, 20:26
Sursă FOTO: Captură Twitter

Preşedintele în exerciţiu Alexander Van der Bellen a obţinut un nou mandat, în urma alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Austria, obţinând încă din primul tur peste 50% din voturi, indică sondajele la ieşirea de la urne.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul SORA pentru radioteleviziunea publică austriacă ORF, Van der Bellen (78 de ani), fost lider al Verzilor, a obţinut 54,6% din voturi, relatează Agerpres.

Pe poziţia a doua se plasează principalul său contracandidat, Walter Rosenkranz, reprezentantul Partidului Libertăţii din Austria (FPO), cu 18,9% din sufragii. Marja de eroare este de 2,1 puncte procentuale.

Înainte de vot, Rosenkranz nu era creditat decât cu 15% din sufragii.

Scandalurile de corupţie au făcut ca extrema dreaptă să piardă teren în preferinţele electoratului austriac.

Alexander Van der Bellen, a cărui funcţie este eminamente protocolară, a garantat continuitatea statului.

El s-a putut astfel prezenta drept ”singurul ce are puterea de a evita haosul”, potrivit politologului Thomas Hofer.

Potrivit Juliei Partheymüller, de la Universitatea din Viena, Van der Bellen a desfăşurat o campanie electorală sobră, promiţând ”transparenţă şi competenţă în vederea traversării turbulenţelor cât mai liniar posibil”