Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei: ”Doamna Armand spune că este hărțuită de forțele ostile, însă în realitate este hărțuită doar de propria incompetență”

Publicat: 07 11. 2022, 14:23
Actualizat: 07 11. 2022, 14:24
Alexandru Petrescu

Vicepreședintele PSD Sector 1, Alexandru Petrescu – fost ministru al Economiei -, intervine în cazul ”ANI vs. Clotilde Armand” și este de părere că imaginea pe care edilul și-a construit-o – de luptătoare împotriva ilegalităților si a corupției – ”contrastează flagrant cu realitatea prezentată de autoritățile competente să-i evalueze activitatea”.

Într-o postare de pe pagina sa de socializare, Alexandru Petrescu ”taxează” prima reacție a Clotildei Armand după comunicatul ANI și precizează că edilul Sectorului 1 se simte ”hărțuit”, însă nu poate fi vorba despre așa ceva.

7 noiembrie, ora 9.00 – Agenția Națională de Integritate comunica pe site-ul său «că a constatat starea de incompatibilitate si conflictul de interese de natură administrativă si ca a sesizat organele de urmărire penală si Instituția Prefectului Municipiului București, în cazul doamnei ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE, primarul Sectorului 1».

La diferență de puțin timp, replica doamnei Armand, într-o postare pe social media: «Știam că unii… au făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea».

Când o autoritate a statului roman reclamă ca sunt indicii clare ca primarul Sectorului 1 a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și legislația în materie penală, doamna Armand se simte subit «hărțuită»”, notează Alexandru Petrescu.

”Să se urce în turnul Primăriei Sectorului 1 și să își strige de acolo nemulțumirile”

Vicepreședintele Sectorului 1 îi mai transmite Clotildei Armand că este ”hărțuită” doar de ”propria incompetență”, fiind ”incapabilă” să își îndeplinească atribuțiile de primar.

În același timp, Alexandru Petrescu o sfătuiește pe Clotilde Armand că urce în turnul Primăriei Sectorului 1, aceasta fiind singura modalitate prin care s-ar mai afla ”la înălțime”.

Doamna Armand spune că este hărțuită de forțele ostile, însă în realitate, este hărțuită doar de propria incompetență și incapacitatea de a-și îndeplini corespunzător atribuțiile de primar al Sectorului 1, de a se pune cu adevărat în slujba cetățenilor și de a le face viața mai bună.

În momentul de față, imaginea pe care și-a construit-o de luptătoare împotriva ilegalităților si a corupției contrastează flagrant cu realitatea prezentată de autoritățile competente să-i evalueze activitatea.

Singurul gest care i-a mai rămas la îndemână doamnei Clotilde Armand de a-și reface imaginea șifonata este să se urce în turnul Primăriei Sectorului 1 și să își strige de acolo nemulțumirile sau – în cazul in care are un primordiu de conștiință – să-și contempleze propria incompetență! Este singura modalitate în care ar putea sa mai fie, din nou, «la înălțime!» Clotilde, ai legătura!”, a mai scris Alexandru Petrescu în mediul online.


Citește și: