Prima pagină » Actualitate » Alexandru Petrescu, PSD Sector 1: „Singurul SPAȚIU CULTURAL al Pieței Amzei este lăsat de izbeliște, în timp ce actuala administrație clamează intenții culturale doar pe Facebook”

Alexandru Petrescu, PSD Sector 1: „Singurul SPAȚIU CULTURAL al Pieței Amzei este lăsat de izbeliște, în timp ce actuala administrație clamează intenții culturale doar pe Facebook”

Alexandru Petrescu, PSD Sector 1: „Singurul SPAȚIU CULTURAL al Pieței Amzei este lăsat de izbeliște, în timp ce actuala administrație clamează intenții culturale doar pe Facebook”

Alexandru Petrescu, vicepreședintele PSD Sector 1, spune că din campania informală de redescoperire și valorificare urbanistică a Sectorului 1, a remarcat un interes deosebit pentru starea actuală a Teatrului «Ion Creanga» din Sectorul 1.

Reprezentantul PSD spune că „este într-adevăr revoltător” că cetățenii Sectorului 1, bucureștenii, nu pot beneficia de acest teatru, închis deja de ani buni.

„Singurul spațiu cultural al Pieței Amzei este lăsat de izbeliște, în timp ce actuala administrație, amestecând cuvinte într-o harababură sonoră, clamează intenții culturale doar pe Facebook, țintite către un public insuficient informat. Undeva în 2009, Teatrul Ion Creangă s-a închis pentru renovare pentru 2 ani și închis a rămas. Renovarea s-a blocat, clădirea rămânând în cenușiul atmosferei ca un dezmoștenit al sortii.

În iunie 2022, primarul general Nicușor Dan a declarat că lucrările se vor relua și vor fi finalizate în 3 luni. Asta ar fi însemnat în toamna anului trecut. Deja intrăm în februarie 2023 și situația nu s-a schimbat. Intrarea în Teatrul Ion Creangă este în continuare baricadată și acoperită, oferind o nedorită imagine de ghetou pe platoul principal al Pieței Amzei. Mă întreb când are de gând administrația locală să redea acest spațiu cultural istoric comunității? De ce nu se depun eforturi să se finalizeze renovarea și modernizarea acestei vechi săli de teatru în loc?

Demagogia în taior și tocuri, conjugând preocuparea pentru cultură și profesionalismul doar pe Facebook, distonează cu imaginea sumbră și starea multor clădiri istorice, culturale din Sectorul 1.
Ne-am obișnuit ca domeniul cultural să fie o Cenușăreasă la alocări bugetare și la atitudine din partea administratorilor locali ai Sectorului 1 și Capitalei.
Dau o sugestie domnului primar: Poate reușim nu după 3 luni, după 9 luni, pe 1 martie 2023, când sărbătorim 186 de ani de la nașterea scriitorul Ion Creangă, cetățenii Sectorului 1, bucureștenii, să se bucure de o piesă văzută la teatrul care îi poartă numele!”, scrie Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Sector 1 pe Facebook.

Citește și