Alexandru Rafila: ”Acces mai rapid la TRATAMENT pentru bolnavii de cancer din Prahova”
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, anunță că bolnavii de cancer din județul Prahova vor avea acces mai rapid la tratament, în contextul în care a fost finalizată o licitație internațională pentru achiziția de echipamente moderne de radioterapie pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești.
Este vorba despre o investiție finanțată de Banca Mondială, a mai precizat ministrul Sănătății.
”Acces mai rapid la tratament pentru bolnavii de cancer din Prahova.
Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente moderne de radioterapie pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești”, a anunțat Alexandru Rafila.
”Investiția se ridică la 17 milioane de lei și este finanțată de Banca Mondială”
Alexandru Rafila a mai adăugat că acest proiect cuprinde furnizarea a două acceleratoare lineare medicale, dar și stații de planificare a tratamentului, de conturare, de înregistrare și verificare a planurilor de tratament.
”Proiectul cuprinde furnizarea a două acceleratoare lineare medicale, stații pentru planificare tratament, stații de conturare, stații de înregistrare și verificare a planurilor de tratament, sisteme de dozimetrie și execuția lucrărilor pentru amenajarea spațiilor în vederea instalării și funcționării echipamentelor.
Execuția lucrărilor de amenajare, livrarea echipamentelor, instalarea și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor vor fi finalizate în prima parte a anului 2024. Investiția se ridică la 17 milioane de lei și este finanțată de Banca Mondială”, a încheiat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Citește și: