Ministrul Rafila spune că a aflat despre demisia lui Andrei Baciu „de pe Facebook”: „Aştept să existe o demisie ASUMATĂ și comunicată oficial”

Ministrul Rafila spune că a aflat despre demisia lui Andrei Baciu „de pe Facebook”: „Aştept să existe o demisie ASUMATĂ și comunicată oficial”
Atac cibernetic la mai multe spitale din țară
Publicat: 11/12/2023, 16:15
Actualizat: 11/12/2023, 16:15

Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că a aflat de pe Facebook că Andrei Baciu a demisionat de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a precizat că „aşteaptă să existe şi o demisie asumată şi comunicată în mod oficial”.

„Am aflat de pe Facebook. Eu aştept să există o demisie asumată şi comunicată în mod oficial. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este condusă de un preşedinte. Propunerea pentru preşedinte este făcută de către ministrul Sănătăţii, iar numirea este făcută de către primul ministru. Nu ştiu dacă la cabinetul primului ministru a ajuns această demisie. Eu nu am avut niciun fel de discuţie, n-am aflat decât de pe Facebook, întâmplător mi-au trimis colegii, că nu am timp aşa de mult să accesez această cale de comunicare”, a afirmat Alexandru Rafila.

El a precizat că va exista un interimat la şefia CNAS.

„Cred că demisile, mai ales când discutăm de responsabilităţi extrem de importante în statul român, cred că trebuie să existe o discuţie prealabilă, trebuie să fie asumată şi trebuie să ştim ce avem de făcut. Mâine va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi până mâine putem să vedem, sau să ştim, dacă va exista un interimat, eu cred că va exista un interimat, şi ulterior sigur o decizie politică de numire a unui nou preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Andrei Baciu: „Aleg să îmi înaintez demisia de onoare”

Andrei Baciu a demisionat, luni, din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. „Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a scris el pe Facebook. (Informații suplimentare puteți citi AICI…)

Andrei Baciu, care ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății în 2021, este implicat în „dosarul vaccinurilor”. El ar fi săvârșit aceleași fapte ca Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar pentru el nu a fost cerută ridicarea imunității, pentru că el nu beneficiază de ea.

De altfel, la scurt timp după ce și-a anunțat demisia, Baciu a mers, luni, la ora 10:00, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

„Am dat o declarație. Am răspuns la toate întrebările care mi-au fost adresate și, mai mult, ca urmare a recomandărilor avocaților mei, nu pot da mai multe detalii ca urmare a faptului că este un dosar în care se cercetează toate aceste lucruri”, a spus Baciu, după audieri. (Mai multe detalii puteți citi aici…)

„Dosarul vaccinurilor”. Acuzațiile DNA

Dosarul vaccinurilor îi vizează pe fostul premier Florin Cîţu și pe foștii ministri al Sănătăţii Vlad Voiculescu, respectiv Ioana Mihăilă.

Procurorii au arătat că, în 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, susține DNA.

Statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite, mai arată anchetatorii.

„În prezenta cauză, în contextul menţionat, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”, potrivit DNA.

Conform DNA, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

Vă recomandăm să citiți și:

VIDEO | Dosarul vaccinurilor. Vlad Voiculescu la DNA: „Nicio decizie importantă nu era luată de Cîțu fără a se consulta cu Iohannis”

VIDEO UPDATE | Florin Cîțu, la DNA / Fostul premier este urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu

VIDEO USR pârăște DNA la C.E. / Acuzațiile pentru Cîțu, Voiculescu și Mihăilă sunt „o incriminare a mecanismului european de achiziție a vaccinurilor”

Fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă, la DNA: „În mandatul meu, vaccinurile ARN mesager care au putut fi revândute nu au expirat”

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ucraina vs. „Beretele negre”: Cum a arătat primul atac ucrainean asupra trupelor de elită ale...
Firma lui Silviu Prigoană, preluată 'ostil' de fostul lui șofer! Dezvăluiri uluitoare după decesul fostului...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Presa occidentală susține că patru țări din Europa urmează să fie invadate de Rusia. Hari...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Cine a fost Silviu Prigoană. Omul de afaceri a murit marți, la 60 de ani
Rusia interzice prin lege promovarea unui mod de viaţă „fără copii”
EXCLUSIV | 'L-am blestemat! A murit la 5 ani de la pierderea copilului meu!'
Cum și-a pierdut, de fapt, Silviu Prigoană piciorul! „Mi-am tăiat singur tendonul, pentru că medicii...
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi...
Declarația șocantă a unui martor care a văzut cum a murit Silviu Prigoană!
Cine este și cu ce se ocupă Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană. Cei doi și-au...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primește Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Două săptămâni de reduceri la sute de mașini! Skoda Octavia și Toyota C-HR la prețuri...
Prinţul moştenitor saudit susţine că Israelul comite „genocid” în Gaza
Imagini HALUCINANTE cu cea mai MARE planetă din Sistemul Solar
Desert din strămoși. Cornulețe cu umplutură delicioasă
Cine este văduva lui Silviu Prigoană. Mihaela este mai tânără cu 15 ani decât regretatul...
"Inima ni se face bucăți". Doliu la colegiul unde tinerii morți în accidentul de la...
Silviu Prigoană a murit! Vestea cutremurătoare a uimit întreaga Românie!
Silviu Prigoană a murit înainte să-și vadă visul cu ochii. Bifase un rol de excepție...
BANCUL ZILEI. Polițistul: - Bulă, de ce alergi cu 80 km/h prin oraș?
Rivalii Google din Europa vor să-și lanseze propriul motor de căutare