Alexandru Rafila: „Cel mai important PROIECT strategic în infrastructura spitalicească din ultimii 30 de ani din România a fost aprobat”
Ministrul Sănătății anunță aprobarea proiectului de investiții în spitale noi, precum și reabilitarea unităților spitalicești. Proiectul are o valoare de 2,2 miliarde de euro, transmite Alexandru Rafila.
Implementarea sa ar urma să se realizeze în următorii 3 ani.
Rafila: „Am investit foarte multe ore de muncă”
„Cel mai important proiect strategic în infrastructura spitalicească din ultimii 30 de ani din România a fost aprobat! Am investit foarte multe ore de muncă, alături de o echipă de profesioniști din Ministerul Sănătății, pentru a ne asigura că acest proiect va deveni realitate în următorii 3 ani. Ceea ce vreau să subliniez este că ne aflăm în fața unui proiect de echipă, care nu ar fi fost posibil fără sprijinul conducerii Partidului Social Democrat, fără munca specialiștilor în management medical și fără implicarea și efortul autorităților publice locale”, a scris pe Facebook Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății se declară convins că aceste proiecte vor reprezenta „punctul de turnură” în ceea ce privește investițiile în sistemul public de sănătate din România. Finalizarea majorității acestor investiții în anul 2026 va deschide calea dezvoltării strategice și planificate în infrastructura spitalicească de care este atâta nevoie în România, mai transmite Rafila.
În ședința de miercuri, Guvernul a aprobat lista spitalelor care vor fi construite sau reabilitate prin PNRR. Este vorba despre 27 de obiective de investiții, respectiv clădiri noi, reabilitări de clădiri, secții și pavilioane din 17 județe, inclusiv București.
„Discutăm de aproximativ 2,1 miliarde de euro, finanțare care va aduce alt aspect pe tot ceea ce poate să însemne modul în care se vor derula serviciile de sănătate în țara noastră”, a declarat, de curând, premierul Nicolae Ciucă.