Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila, despre cazul pacienților decedați la Spitalului Sfântul Pantelimon: „Mâine Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi acolo””

Alexandru Rafila, despre cazul pacienților decedați la Spitalului Sfântul Pantelimon: „Mâine Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi acolo””

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit joi la sediul Guvernului României, despre situația de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, unde 20 de pacienți au murit în patru zile la secția ATI, după ce le-ar fi fost administrat incorect un medicament. Rafila a declarat urmează o anchetă complexă pentru stabilirea responsabililor.  

Alexandru Rafila a vorbit despre situația de la Spitalul Pantelimon, unde 20 de pacienți au murit în patru zile la secția ATI, din cauză unei medicații greșite.

“În cursul zilei de astăzi a apărut în presă un articol care menţiona faptul că a existat o reclamaţie care a adus în atenţia publicului o serie de morţi suspecte la Spitalul Clinic de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» din Bucureşti, în secţia de ATI, circa 20 de persoane. Ulterior am văzut şi documentul care a fost înaintat conducerii spitalului de directorul de îngrijiri. Directorul de îngrijiri era în concediu de odihnă şi ar fi fost sesizat de o asistentă, nu cunoaşteam numele acelei asistente, de la secţia de ATI, care a menţionat că medicii de acolo ar fi administrat incorect o anumită substanţă medicamentoasă, lucru care s-a soldat cu circa 20 de decese”, a declarat Alexandru Rafila, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern.

Alexandru Rafila, despre cazul pacienților morți la Spitalul Sfântul Pantelimon

Alexandru Rafila a anunţat a fost alertat Corpul de Control al ministrului Sănătății care se va deplasa mâine la Spitalul Pantelimon.
“Mâine dimineaţă Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi prezent acolo. De asemenea, am rugat ca un reprezentant al Colegiului Medicilor, pentru că discutăm o problemă de jurisdicţie profesională, responsabilitatea revine Colegiului Medicilor din Bucureşti de data aceasta, un profesor reputat va sosi împreună cu echipa de control de la Ministerul Sănătăţii. În plus, în spital, managerul a dispus o anchetă internă cu medici din alte secţii, care evaluează situaţia, dacă are legătură cu realitatea. Până la momentul de faţă nu putem să avem niciun fel de comentariu pentru că discutăm de o decizie medicală, or deciziile medicale şi responsabilitatea pentru ele aparţin medicilor, astfel de sesizări în care nu avem nici măcar numele persoanei care a făcut această sesizare până la urmă, nu putem să facem altceva decât să le investigăm. Dacă acest caz a fost adus în atenţia parchetelor, organelor de urmărire penală, cu atât mai bine, ancheta va fi cu atât mai completă. Noi putem să facem o anchetă de natură administrativă, de natură profesională Colegiul Medicilor şi orice fel de concluzie care naşte suspiciuni referitoare la un tratament incorect acordat acestor pacienţi va fi sesizată instituţiilor abilitate”, a declarat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, Rafila a precizat că a cerut și Colegiului Medicilor să intervină, fiind vorba despre o decizie medicală în acest caz.

„Un profesor reputat va sosi împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății, iar la ancheta medicală vor lua parte și reprezentanți din alte secții medicale, pentru a evalua întreaga situație. Până în prezent nu putem avea alte comentarii, pentru că discutăm de o decizie medicală, iar decizia le-a aparținut medicilor. Nici nu avem numele celor care au făcut sesizarea”, a spus Rafila, adăugând că a înțeles că acest caz a fost adus și în atenția organelor penale.

„Cu atât mai bine dacă acest caz a fost adus și în atenția organelor penale. În ce ne privește, noi ne vom ocupa să facem ancheta pe linie medicală”, a spus ministrul.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025