Alfred Simonis, MESAJ la preluarea mandatului: Colaborarea între Primăria Timișoara și Consiliul Județean este obligatorie

Publicat: 04 11. 2024, 17:46

This browser does not support the video element.

Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, și-a preluat luni mandatul într-o ceremonie oficială, în prezența primarilor din județ și a mai multor oficiali locali, inclusiv a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și a ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero. Simonis a vorbit despre investiţiile Guvernului României în judeţul Timiş şi a subliniat importanţa colaborării între preşedintele CJ Timiş şi primarul Timişoarei.

Suntem la începutul unui nou drum. Suntem obligaţi să avem o colaborare exemplară între noi toţi. Este obligatoriu că Primăria Timişoara să colaboreze cu Consiliul Judeţean şi îmi doresc că împreună cu Dominic Fritz să întărim această relaţie. În egală măsură este foarte important să colaborăm şi cu ceilalţi primari din judeţul Timiş, şi va asigur că voi fi preşedintele tuturor locuitorilor din Timiş, indiferent de culoarea politică a primarului, a declarat Alfred Simonis.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a recunoscut că, deși județul Timiș a beneficiat de investiții substanțiale în ultimii ani, acestea sunt încă insuficiente pentru a recupera decalajele față de alte județe din țară.

Vorbea Sorin Grindeanu de 12 miliarde pe domeniul infrastructurii. Sunt 12 miliaone doar pe ministerul lui. Mai sunt multe altele pe alte zone. Să ştiţi că s-au realizat multe în aceşti ani, şi se vor realiza foarte multe, dar să ştiţi că este insuficient. Timişul a stagnat foarte mult timp. În sensul că deşi am făcut eforturi, şi Primăria, şi Consiliul Judeţean, şi fostul preşedinte, şi ceilalţi, parcă am fost privaţi de sprijin guvernamental. Lucrul acesta a încetat în urmă cu 2 ani – 2 ani şi jumătate, timp în care am adus investiţîi de 12 milioane în domeniul transporturilor, şi încă 4, 5, 7, 8 pe celelalte domenii. Dar e insuficient, dragilor. Dacă nu ţinem ritmul asta 5-6 ani de zile, nu vom recupera decalajele faţă de alte judeţe care ne-au luat-o înainte. Mă uit la foştii preşedinţi şi sunt convins că, după ce şi-au încheiat mandatele, au avut regrete că nu au colaborat mai mult cu Primăria Timişoara, cu ceilalţi primari, a precizat Simonis.

El a subliniat importanța menținerii presiunii asupra Guvernului pentru a atrage fondurile necesare investițiilor regionale. Acesta a evidențiat că județul Timiș a fost, de multe ori, perceput ca autosuficient, ceea ce a dus la o subfinanțare din partea autorităților centrale.

Am avut în Timiş o mare problema, dar, că cetăţean simplu, am văzut o teamă a politicenilor că nu cumva adversarul să facă ceva în plus. Acest lucru se va încheia în mandatul meu. În egală măsură este obligatoriu să atragem fondurile europene, în egală măsură va trebui să menţinem presiunea pe Guvern.

Va asigur că niciun ministru, niciun prim ministru nu poate să fie impasibil când primarul municipiului Timişoara, preşedintele CJ Timiş, când se duc la Guvern pentru investiţîi importante. Nimeni nu-şi poate permite să îi refuze pe aceştia în bloc. Putem să îi criticăm pe toţi, pe foştii prim miniştri, dar în primul rând e vină noastră că poate nu am ştiut să ne batem pentru bani.

La Bucureşti e acea mentalitate că noi ne descurcăm şi singuri. E adevărat, dar nu e drept că zeci de ani să trimitem bani la Bucureşti şi Bucureştiul să investească în permanentă în zonele subdezvoltate. E bine şi aia, suntem români cu toţii, şi e bine să ii ajutăm pe semenii noştri din judeţe mai puţîn dezvoltate. Dar nu putem să o ţinem zeci de ani în ritmul acesta, a punctat Simonis.

CITEȘTE ȘI:

Alfred SIMONIS lipește primul afiș în centrul Timișoarei cu Marcel CIOLACU

Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș, strânge semnături pentru susținerea lui Marcel Ciolacu la prezidențiale: Poate aduce stabilitate