Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zilele din Săptămâna Luminată.
De asemenea, potrivit credințelor populare, cei care mor în ziua de Paște ajung direct în Rai, fără a mai fi judecați pentru faptele lor, notează Antena 3.
În Muntenia, se dau de pomană ouă roșii peste mormânt, în timp ce se pomenește numele celui pentru care se face pomana. Timp de trei zile, fetele împart apă printre vecini, gestul fiind făcut pentru cei morți.
„Tot în această zonă, există credinţa că toţi morţii păcătoşi, ale căror suflete zac în iad, ies afară în această zi şi stau până la Rusalii”, se menționează în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești.
În Banat, femeile împart colaci, ouă roșii și alte bucate, precum și ulcele pline cu apă.
Se spune că femeile care au copii decedați trebuie să dea de pomană copiilor un ou roșu și o păscuță.
În Bucovina, pomana se face în a doua zi de Paște, când femeile duc la biserică pască, lumânări și vase noi.
Bucatele împărțite trebuie să fie însoțite și de o lumânare aprinsă, mai ales dacă cel pentru care se împarte a murit fără lumină la căpătâi, potrivit sursei citate.