ALIMENTELE pe care nu este indicat să le mănânci vara. Sunt sățioase, dar te obosesc și îți iau toată energia
Pâinea albă și produsele de patiserie sunt delicioase și sățioase, mai ales când au umplutură, dar te pot lăsa fără energie, mai ales când sunt consumate vara. Acestea sunt compuse din carbohidrați răi, care nu au nutrienți esențiali, cum ar fi vitamine și minerale, care oferă o stare de bine.
Dacă te simți obosit după o plăcintă, un covrig sau după ce ai consumat pâine la masă este pentru că aceste alimente nu conțin nici fibre. Asta înseamnă că ajung să crească brusc glicemia și se absorb rapid.
De asemenea, nu este indicată o masă bogată în cereale procesate. Imediat după ce le vei consuma, dimineața sau seara, vei vedea că rămâi fără energie.
De altfel, studiile au demonstrat efectele pe care astfel de alimente le au asupra organismului. Pe lângă faptul că ne lasă fără energie, consumul lor poate duce în timp și la probleme de sănătate, scrie Fanatik.
Astfel, este bine să eviți astfel de produse, mai ales pe timp de vară, acestea putând fi înlocuite cu altele integrale. E de preferat să avem un meniu variat, cu alimente cât se poate de slabe, mai scrie sursa citată.