Alimentul care „ne roade precum rugina, precum o molie”. Dr. Mihaela Bilic ne avertizează în privința lui

Alimentul care ne roade precum rugina, precum o molie. Dr. Mihaela Bilic ne avertizează în privința lui
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ
Publicat: 16/01/2024, 10:48

De ani de zile, medicii atrag atenția asupra impactului devastator asupra sănătății pe care îl are  unul dintre cele mai consumate alimente de către români, iar autoritățile par să ignore această problemă, ba chiar au inclus acest aliment pe lista celor cu adaosul comercial plafonat în 2023, pentru a fi mai accesibil de cumpărat.

În timp ce băuturile carbogazoase sunt promovate zilnic la televizor, iar tradițiile ne învață că o dulceață bună necesită o cantitate generoasă de zahăr, nutriționistul Mihaela Bilic avertizează asupra pericolelor acestui aliment într-o postare recentă pe pagina sa de Facebook.

Mihaela Bilic subliniază dificultatea conștientizării negative a zahărului, comparând procesul cu recunoașterea efectelor nocive ale nicotinei și alcoolului.

”Oare cât o să ne mai ia…până vom pune zahărul lângă alcool, tutun și droguri ușoare? Până când vom realiza că nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, care e sedus definitiv și iubește gustul dulce. Când consumăm zahăr se sintetizează substanțe cu efect opiaceu, care au efect anestezic, de calmare a durerii.

Pentru nicotină și alcool a fost nevoie de ani lungi să recunoaștem că nu sunt nutrienți, că nu ne hrănesc corpul, ci doar ne tulbură mintea. Cu zahărul va fi mai greu și mai lung.

Însă cu puțin obiectivism putem vedea ce rele face zahărul, observând bolnavii de diabet. Această afecțiune parșivă și necruțătoare afectează tăcut tot organismul, dupa ani de zile de evoluție nu rămâne niciun organ sau sistem sănătos: pierdem vederea, sensibilitatea nervoasă, rinichii, ficatul, pancreasul, circulația sangvină, funcționarea cerebrală, dinții, picioarele… într-un cuvânt ne descompunem. Și cauza este un nivel crescut al glicemiei, adică al zahărului din sânge”, spune dr. Mihaela Bilic.

Zahărul accelerează procesele oxidative în organism

Mai departe, Bilic avertizează că zahărul accelerează procesele oxidative în organism, comparându-l cu rugina sau o molie care ne roade sănătatea. Nutriționista încurajează consumul rar și moderat de zahăr în produse de calitate și, mai important, sub nicio formă, nu sub formă lichidă.

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

„Dincolo de siluetă, zahărul îmbătrânește și îmbolnăvește, accelerează reacțiile oxidative din organism, ne roade precum rugina, precum o molie. Consumați-l rar și cu moderatie, în produse de calitate și care vă plac mult. Și sub nicio formă nu-l beți, nu-l consumați în formă lichidă.

O bucațică de ciocolată sau de prajitură dau satisfacție maximă, însă un pahar de suc de orice fel e băut ca apa. Și irosim dintr-un foc 6 lingurițe de zahăr, doză recomandată pentru o zi întreagă. Nu există un zahăr mai sănătos ca altul, însă există produse mai satisfăcătoare decât altele. Iar sucul dă satisfacție zero! Dacă tot mâncați zahăr, măcar mestecați-l, nu-l beți”, spune dr. Mihaela Bilic.

Cu putem înlocui zahărul? Alternative mai sănătoase

Când vine vorba să îndulcim un preparat, o cafea sau un ceai, primul impus ne face să ne îndreptăm spre tradiționalul zahăr. Din fericire, există și alternative sănătoase și gustoase de a înlocui acest produs.

Înlocuitorii de zahăr au un gust dulce, dar nu conțin zahăr. Ei au mai puține calorii decât zahărul, iar unii nu au deloc calorii. Alimentele etichetate „fără zahăr”, „keto”, „cu conținut scăzut de carbohidrați” sau „dietetice” conțin adesea înlocuitori de zahăr, care se împart în trei categorii: îndulcitori artificiali,  și îndulcitori noi.

Îndulcitori noi

Îndulcitorii noi sunt derivați din surse naturale. Acest grup relativ nou, denumit uneori „îndulcitori necalorici derivați din plante”, oferă multe dintre beneficiile îndulcitorilor artificiali și naturali, cum ar fi fructele sau mierea.

Îndulcitorii noi nu reprezintă o sursă semnificativă de calorii sau de zahăr, astfel încât nu duc la creșterea în greutate sau la creșterea bruscă a glicemiei. De asemenea, aceștia sunt de obicei mai puțin procesați și sunt mai asemănători cu sursele lor naturale în comparație cu îndulcitorii artificiali.

Exemple:

  • Aluloză
  • Fructe de călugăr
  • Stevia
  • Tagatoză
  • Sirop de arțar
  • Pasta de curmale
  • Miere

Stevia și fructul de călugăr sunt ambele derivate în mod natural din plante, iar unele persoane consideră că au o aromă foarte asemănătoare cu cea a zahărului obișnuit.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria...