Alimentul care nu expiră NICIODATĂ! Ce nu trebuie să arunci din cămară chiar și după ani întregi

Publicat: 03 04. 2023, 16:06
Actualizat: 03 04. 2023, 16:07
Alimente pentru o dietă sănătoasă

Știai că există un aliment pe care îl poți păstra în cămără (nici măcar nu este nevoie să îl pui în frigider) timp îndelungat, fără ca acesta să se altereze?

Alimentul este extrem de benefic pentru sănătate și poate fi păstrat ani întregi fără ca acesta să se altereze! Dacă nici acum nu știi răspunsul, iată-l: mierea! ”Aurul” albinelor poate fi păstrat ani întregi și poate fi bun pentru consum fără nicio problemă!

Mierea conține o structură chimică ce îi permite să nu își piardă proprietățile în timp și să se păstreze la fel de proaspătă și bună. Mai mult decât atât, încă din cele mai vechi timpuri s-a descoperit că mierea este un aliment care se poate menține într-o stare perfectă. De exemplu, în Egiptul Antic, borcanele de miere erau închise etanș și depozitate în diferite spații ferite de umezeală sau căldură excesivă. După mii de ani, arheologii au descoperit asemenea recipiente cu miere care se aflau într-o stare perfect conservată. În stare naturală, mierea nu conține multă apă și poate aspira umezeală dacă nu este sigilată corect în recipient.

Pentru că umezeala este la un nivel foarte redus, nici microorganismele nu supraviețuiesc, motiv pentru care mierea rămâne intactă.

Ce alimente mai pot fi păstrate multă vreme?

Chiar dacă nu ”supraviețuiesc” ani întregi, mai există câteva alimente pe care pe poți păstra ceva timp, chiar și după ce expiră. Pastele uscate, cu sau fără ouă, sunt unul dintre cele mai rezistente alimente. Dacă se află încă în ambalajul original, nedesfăcut, pot fi păstrate până la doi ani după data de expirare. Un alt exemplu ar fi făina și zahărul, care rezistă și ele un an după depășirea termenului de valabilitate, mai ales dacă sunt depozitate în recipiente închise ermetic. Totuși, trebuie precizat că unele din produse își pierd din calitate, așa cum se întâmplă, de altfel, și cu făina.

Carnea crudă poate fi congelată și păstrată până la un an, iar iaurtul sigilat poate fi mâncat în siguranță până la trei săptămâni după data de expirare. Iaurtul conține probiotice și bacterii lactice, care țin la distanță bacteriile rele, ce conduc la alterarea ingredientelor.

Și sarea poate fi păstrată pe o perioadă nedeterminată, iar oțetul rezistă chiar și câțiva ani.