Prima pagină » Actualitate » Alin Nica, președintele CJ Timiș, și ”pata neagră de pe obrazul PNL”: ”Ludovic Orban nu mai este președintele meu”

Alin Nica, președintele CJ Timiș, și ”pata neagră de pe obrazul PNL”: ”Ludovic Orban nu mai este președintele meu”

Alin Nica, președintele CJ Timiș, și ”pata neagră de pe obrazul PNL”: ”Ludovic Orban nu mai este președintele meu”

Marți, Alin Nica – președintele Consiliului Județean Timiș și, totodată, președintele interimar al filialei PNL Timiș – a făcut un anunț surprinzător în contextul scandalului declanșat de alegerile din organizația județeană a partidului.

Pornind de la ideea de ”sete de putere personală” care poate avea ca rezultat chiar distrugerea PNL, Alin Nica a declarat că nu îl mai consideră pe Ludovic Orban președintele său.

”Setea de putere personală nu poate justifica distrugerea unui partid. Ludovic Orban nu mai este președintele meu PNL”, a transmis preşedintele CJ Timiș pe pagina sa de socializare.

”Activitatea PNL Timiș a fost umbrită de derapajele unor lideri locali”

În aceeași postare, Alin Nica acuză derapajele unor lideri locali, acestea ”umbrind” activitatea PNL Timiș, și transmite că – din momentul în care a preluat filiala județeană a partidului au apărut ”reacțiile ostile si virulente” la adresa sa.

Din păcate, mai scrie Alin Nica, alegerile interne ale PNL Timișoara s-au transformat în ”scena unei manifestări de forță (fizică)”, după ce aproximativ 200 de persoane ”fără drept de vot” au pătruns în sală – ”instigate” -, dorind să se impună, cu orice preț, furând ștampilele și buletinele de vot.

”M-am înscris în PNL pentru valorile pe care a fost întemeiat și am rămas pentru oamenii cu care am lucrat și pentru rezultatele frumoase ale muncii noastre. După ani de zile în care activitatea PNL Timiș a fost umbrită de derapajele unor lideri locali, în prima săptămână în care am ajuns să conduc filiala județeană, am început curățenia în interiorul organizației. Reacțiile ostile si virulente nu au întârziat să apară, iar micile găști de interese au început să vocifereze în surdină. Poate a fost o surpriză pentru unii că sunt hotărât să reconstruiesc pe bune și nu accept combinații. Cu Bucureștiul am avut o relație neutră pentru că sunt de părere că omul sfințește locul: ne-am descurcat singuri aici, fără lumină din capitală. Pot spune că lucrurile erau pe un făgaș al normalității atunci când alegerile interne pentru PNL Timișoara s-au transformat în scena unei manifestări de forță (fizică). În sală au fost instigate să intre aproximativ 200 de persoane fără drept de vot dar cu o mare dorință să se impună. Entuziaștii fără drept de vot au furat buletinele și ștampilele, inclusiv pe cea cu numele meu și au ocupat sala după ce am anunțat amânarea alegerilor. În incinta Filarmonicii au rămas să „voteze” persoane despre care nu știam nici măcar dacă au calitatea de membri PNL.”, scrie Alin Nica.

”Culmea absurdului a fost atinsă când Adrian Oros, apropiatul lui Orban și chiar însuși Orban au încurajat continuarea simulacrului de alegeri, cu 300 de persoane în sală, dintre care cine știe câți erau veniți din alte localități sau chiar din afara partidului. La alegeri ar fi trebuit să voteze 914 de membri legitimi, cuprinși într-un convocator și validați prin procedurile premergătoare”

Alin Nica

Alin Nica, președintele CJ Timiș: ”Evenimentul de la Filarmonica Timișoara va rămâne o pată neagră pe obrazul PNL” | Foto – Facebook

Alin Nica: ”Alegerile interne PNL s-au transformat într-o serie de bâlciuri violente”

Președintele CJ Timiș mai notează în postarea sa că aceste alegeri interne ale PNL s-au transformat ”într-o serie de bâlciuri violente”, iar simpatizanții partidului au fost obligați să asiste la un nedorit ”spectacol”.

Uși forțate, o conferință preluată ”nelegitim”, o ”pată neagră” pe obrazul PNL, acestea și alte acuzații pe care le aduce Alin Nica.

”Îmi cer scuze membrilor PNL, simpatizanților PNL și orașului Timișoara pentru spectacolul la care au fost martori, deși nici eu și nici echipa mea nu am cauzat așa ceva. Nu am anticipat o confruntare fizică și am semnat contract cu o firmă de pază doar pentru asigurarea fluxului la intrare și pentru respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19. Nici prin cap nu mi-a trecut că, într-o țară democratică, în orașul Revoluției, 200 de oameni pot forța ușile și pot prelua nelegitim o conferință de alegeri.

Evenimentul de la Filarmonica Timișoara va rămâne o pată neagră pe obrazul PNL. La fel ca recentele alegeri PNL de la Vaslui sau de la Pitești. În doar o săptămână, cu implicarea unor oameni de care mă dezic total, alegerile interne PNL s-au transformat într-o serie de bâlciuri violente”, încheie președintele CJ Timiș.

”Iar pentru că setea de putere personală nu poate justifica vreodată distrugerea unui partid, spun cu părere de rău că, după ziua de sâmbătă, Ludovic Orban nu mai este președintele meu PNL”

Alin Nica, președintele CJ Timiș

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și