Prima pagină » Actualitate » Alina Albu este noul șef al DIICOT. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul

Alina Albu este noul șef al DIICOT. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul

Alina Albu este noul șef al DIICOT. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care Alina Albu este numită în funcția de procuror-șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pe o perioadă de 3 ani.

Anunțul a fost făcut joi de către Administrația Prezidențială.

Aceasta în contextul în care ministrul Justiției, Cătălin Predou, i-a transmis miercuri șefului statului o propunere în acest sens.

Alina Albu a susţinut de două ori interviul pentru numirea în funcţie, după ce a fost avizată negativ de către Secţia pentru procurori a CSM.

Cine este Alina Albu

Alina Albu lucrează din 2008 în DIICOT, din februarie 2019 fiind procuror-șef delegat la Serviciul de combatere a criminalității organizate din cadrul direcției.

Conform CV-ului său, în 1996 Alina Albu a absolvit Facultatea de Științe Juridice și administrative – specializarea Drept de la Universitatea „Spiru Haret”.

Între 2008 și 2010 a făcut un masterat la Univesitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.A început să lucreze în mai 1998, ca procuror stagiar la Parchetul Judecătoriei Lehliu Gară.

Până în 2015, Alina Albu a condus Biroul de combatere a infracțiunilor de violență din DIICOT, trecând apoi la Serviciul de prevenire și combatere a criminalității organizate. Ea este procuror-șef delegat al acestui serviciu din DIICOT.

De asemenea, Alina Albu a lucrat în dosare cunoscute precum Clanul Clămparu, crimele de la Caracal sau Academia Infractorilor. Tot ea a început dosarul fraților Sile și Nuțu Cămătaru, finalizat de un alt procuror, Marian Sântion, a scris G4Media.

În timpul interviului pentru șefia DIICOT, ea a fost întrebată dacă are vreun regret în legătură cu amendarea mamei Luizei Melencu, după ce femeia a refuzat să i se preleveze probe biologice în vederea efectuării unei expertize ADN în SUA.

„Dacă mă întrebaţi de remuşcări, în cariera mea nu am avut momente în care să am remuşcări pentru că aş fi creat vreun disconfort cuiva. Am încercat în fel şi chip ca acea probă să poată fi administrată. Am început cu cele mai soft şi cele mai bune metode de a colabora şi interacţiona cu persoanele respective. Nu am avut niciodată intenţia de a face rău, ci din contră, să iasă adevărul la lumină”, a explicat Alina Albu.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și