Alina Gorghiu, după transferul judecătoarei din dosarul 2 Mai la Constanţa: „Este o uşurare”

Publicat: 21 05. 2024, 22:36
Alina Gorghiu / Sursa foto: captură video Facebook Ministerul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, în contextul transferului judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul accidentului 2 Mai, de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa, că este o uşurare că această procedură îşi va urma cursul fără judecătoarea care a creat atâta emoţie negativă în spaţiul public.

Alina Gorghiu făcut aceste precizări marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul vizitei în Turcia, după ce a fost întrebată cum comentează faptul că judecătoarea din dosarul 2 Mai va fi transferată la Judecătoria Constanţa şi dacă procesul ar putea fi reluat de zero.

”Competenţele ministrului Justiţiei nu implică deloc dosarele de pe rolul instanţelor din România, nici măcar al instanţei de la Mangalia. Am luat act de solicitarea de transfer aprobată de Secţia de judecători astăzi, ca atare, vom vedea ce va decide mai departe instanţa de la Mangalia cu privire la procesul în curs. Nu-mi cereţi să mă pronunţ pe dosare, însă, din punctul meu de vedere, este o uşurare că această procedură îşi va urma cursul fără judecătoarea care a creat atâta emoţie negativă în spaţiu public şi mă bucur că există o solicitare de transfer aprobată de Secţia de judecători a CSM”, a declarat Alina Gorghiu, potrivit news.ro.

Consiliul Superior al Magistraturii a admis, marţi, transferul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care judecă dosarul accidentului de la 2 Mai, de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.

Joi are loc ultimul termen de judecată în dosarul 2 Mai, atunci când va fi audiat în sala de judecată Vlad Pascu. Cel mai probabil va fi ultimul termen de judecată și va rămâne în pronunțare. Dacă nu va da în aceeași zi pronunțarea, acest procesul ar putea fi luat de la capăt de către un alt judecător.