Alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite VINERI, înainte de începerea şcolii

Publicat: 05 09. 2024, 20:39
Actualizat: 05 09. 2024, 20:43
Sursă Foto - BloginTandem

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anunţă, joi, că alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii, fiind vorba despre peste 3,4 milioane de beneficiari pentru alicaţia de stat.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale efectuează plăţile în avans, faţă de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistenţă socială”, a transmis, joi, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit instituţiei, se fac plăţile pentru:

  • alocaţie de stat pentru copii;
  • indemnizaţie de creştere a copilului,
  • stimulent de inserţie pentru creşterea copilului
  • •indemnizaţia de acomodare şi sprijin adopţie.

Potrivit bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială ANPIS, la nivel naţional sunt înregistraţi 3.484.686 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserţie pentru creşterea copilului şi 4.514 de beneficiari indemnizaţie de acomodare şi sprijin adopţie.

Anul şcolar 2024 – 2025 începe luni, 9 septembrie.