Părintele Teologos de la Muntele Athos a fost invitatul lui Adrian Artene la ediția podcast-ului ALTCEVA, difuzată sâmbătă, 16 martie. În cadrul acestei ediții, una specială, înainte de începutul Postului Paștelui, părintele a vorbit despre importanța legăturii personale cu Dumnezeu, dar și despre modul subtil în care divinitatea ne ascultă rugăciunile.
Întrebat de Adrian Artene dacă, atunci când avem nevoie de răspunsurile din partea lui Dumnezeu e suficient ca exercițiu să ne închidem într-o încăpere și să ne ascultăm interiorul, părintele Teologos a vorbit despre importanța exercițiului înțelepciunii în această comunicare.
„Comunică acolo cu noi, este esențial, dar nu este suficient. E nevoie și de întrebare. Întrebare sub formă instituțională adică spovedania da, mă duc, mă descarc la duhovnic, și pentru că acolo este harul lui Dumnezeu adică această energie ne-creată a lui Dumnezeu vine prin duhovnic, curăță de aceste adicții, de aceste distorsiuni, de impurități. Așa și atunci minte, mi se luminează și atunci într-adevăr văd, mă pot duce înainte și scade această greutate”, a explicat părintele.
El a adăugat că „noi singuri suntem foarte limitați și farurile noastre bat la cât la un minut de mers cu mașina”.
„Deci dincolo, dincolo de rugăciune ajută și întrebarea. Atenție la noi înșine, lucru pentru care avem nevoie de avem nevoie de liniște, și finalmente dacă nu mai există întrebări, ele au fost epuizate. Finalmente ne putem lăsa în voia lui Dumnezeu – facă-se voia lui (…) dar întotdeauna avem nerăbdarea de a se face voia noastră. Cu toate că de cele mai multe ori voia noastră este împotriva noastră, așa este totdeauna voia noastră egoistă este împotriva noastră și din cauza asta cea mai morală luptă pe care o avem e împotriva noastră înșine”, mai spune părintele.
El a menționat că, în „civilizația butonului” – în care apeși pe buton și lucrurile se întâmplă, cum ar fi comunicarea prin mesageria modernă, unde aștepți un răspuns instant – faptul că lucrurile se întâmplă dintr-un click este, în fapt, o formă de magie.
„Asta este diferența între rugăciune și magie: în cazul magiei noi vrem să facă voia noastră acuma și bineînțeles voia noastră îmbrățișează patimile noastre pe când în clipa rugăciunii, în vremea rugăciunii, noi dorim să se facă voia lui Dumnezeu și transformarea noastră, care este un proces în timp”, explică părintele Teologos.
Cu doar câteva zile înainte să înceapă Postul Paștelui, cea mai puternică perioadă în care oamenii au ocazia să se lepede „de dulce”, fie că vorbim din perspectivă culinară sau din perpectivă emoțională, jurnalistul Adrian Artene propune spectatorilor „Altceva cu Adrian Artene” o întâlnire puternică cu Părintele Teologos, prin intermediul unui interviu realizat pe Muntele Athos.
„Vocea lui Dumnezeu este în interiorul nostru”, spune Părintele în deschiderea acestei discuții pe care, ascultând-o, vei avea ocazia să descoperi adevăruri absolut fabuloase despre ceea ce înseamnă, în esență, o viață dreaptă, în spiritul Domnului.
Fost IT-ist, Părintele Teologos a înțeles, la un moment dat, că viața lui dreaptă poate fi doar cea trăită în slujba credinței și a procedat în consecință. De mai bine de 30 de ani trăiește astfel și ori de câte ori are ocazia, povestește lumii despre Bine. Același lucru s-a întâmplat în timpul discuției pentru „Altceva”. Alături de Adrian Artene, Părintele dezvăluie care este cea mai mare bucurie a Raiului, cum se ține corect postul alimentar, care este cea mai puternică rugăciune, ce tipuri de antrenament trebuie să facem pentru suflet și care sunt, cu adevărat, adevăratele minuni ale vieții noastre.
Premiera acestui episod absolut special a avut loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 19:00, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene.
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.