Alte 61.800 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc joi în țară

Publicat: 09 06. 2021, 15:06
Actualizat: 09 06. 2021, 15:11
Foto: Unsplash.com

O nouă tranşă de 61.800 de doze de vaccin Johnson & Johnson ajung joi în România pe cale rutieră, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Prima tranșă, de 60.000 de doze ale acestui vaccin, a ajuns în România pe 14 aprilie.

Dozele vor fi depozitate la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

61.800 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 10 iunie a.c., la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Conform CNCAV, dozele de la producătorul Johnson & Johnson se distribuie de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMMC) către centrele regionale de depozitare, astfel:

– Centrul Național de Stocare București: 13.800 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 8.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 8.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 8.000 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 8.000 doze.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 515.500 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 175.823 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În ultimele 24 de ore, 8.728 persoane au fost vaccinate cu Johnson&Johnson.

Bilanț Covid în România, 9 iunie 2021

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, miercuri, 09 iunie 2021, că au fost diagnosticate 140 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2  de cazuri noi COVID-19,  fiind prelucrate 19.084 de teste RT-PCR  și 9.304 teste rapide antigenice. 272 de persoane sunt internate la ATI. S-au înregistrat 14 de decese.