„Am 50.000 euro cash și…” – Un român cere ajutor în privința banilor câștigați cu greu în străinătate
Milioane de români sunt plecați în străinătate pentru a câștiga sume mai mari de bani, față de ce ar putea câștiga în țara noastră, dar și pentru un trai mai bun. Însă, nu puțini sunt cei care se întorc în România după ce au câștigat sume mari în afară pentru a începe o nouă viață (mai bună) alături de cei dragi.
Însă… uneori, chiar și dacă ai sume mari în buzunar, e dificil să începi o afacere care să îți aducă profit. În această situație se află și un român care a reușit să strângă o sumă importantă de bani, muncind peste hotare, dar, odată întors în România, nu știe cum și în ce să investească banii. Bărbatul a cerut ajutor pe Facebook.
”M-am întors din străinătate după ceva timp și vreau să fac ceva în țara mea, dar nu știu ce, ca să îmi vină un venit lunar. Am undeva la 50.000 € cash. Am vrut să iau un apartament în Timișoara să îl dau în chirie (era un venit pasiv de 300€ lunar), dar este prea mare investiția și nu se merită, plus că dacă dai de chiriași mai cuminți, te costă reparațiile mai mult decât profitul!Locuiesc în Mehedinți și zona este și săracă, așa că nu știu ce să fac. Cafenele au toți, dube au toți de transport, chiar nu știu! Salariile la noi în zonă nu sar de 1.500 ron net și te mai și freacă 10 ore/ zi. Poate aveți voi ceva idei!”, a scris acesta pe grupul Tineri antreprenori.
Românii s-au întrecut în comentarii și în răspunsuri, care de care mai variate.
”Orice ai face trebuie să ai grijă! Cred că cel mai rentabil ramâne apartamentul. Verifică zona ta și vezi ce lipsește sau ce ar putea să funcționeze acolo mai ales la starea financiară a posibililor clienți sau ceva ce ține mult de turiștii ce trec pe acolo. 50k nu este o sumă foarte mare, dar nici mică nu este! Oricum ar fi, nu te lăsa vrăjit de vânzătorii de iluzii”, a răspuns un internaut.
Altul, a venit cu o altă idee: ”Eu aș merge pe vulcanizare și spălătorie auto 2 boxe + depozit de anvelope sehaș și noi = toate în același punct. Și dacă îți mai rămân bănuți cumpără un elevator unde ar putea să-și schimbe omul singur ulei, plăcuțe, discuri”.
Diaspora românească este în creștere cu circa 100.000 de persoane în fiecare an. România se află pe primul loc la numărul cetățenilor adulți care au rezidența în alte țări europene, potrivit Ziare.com.