Prima pagină » Actualitate » Am aflat tariful! Cât costă o croazieră de 128 de zile în jurul lumii. Prețul e mai mare decât al unui apartament în București

Am aflat tariful! Cât costă o croazieră de 128 de zile în jurul lumii. Prețul e mai mare decât al unui apartament în București

Am aflat tariful! Cât costă o croazieră de 128 de zile în jurul lumii. Prețul e mai mare decât al unui apartament în București
Am aflat tariful! Cât costă o croazieră de 128 de zile în jurul lumii. Prețul e mai mare decât al unui apartament în București

Multe persoane visează la o croazieră, iar unii pasionați și-ar dori chiar să meargă într-o croazieră în jurul lumii. Sigur, aceste croaziere există în ofertele operatorilor, dar cine dorește o asemenea aventură trebuie să fie pregătit să scoată foarte mulți bani din buzunar.

Cea mai cunoscută linie de croazieră din Europa are în portofoliul său o cursă în jurul lumii, dar prețul este unul pe măsură.

Sursa foto: Facebook

Astfel, cei care au posibilități financiare trebuie să știe că această croazieră va începe pe 6 ianuarie 2023, cu plecare din Trieste, Italia. Finalul este pe 13 mai 2023, la Venezia.

Cursa durează, deci, 128 de zile, iar vasul trece și oprește în 55 de porturi, dintre care amintim Mumbai, Male, Cape Town, Rio de Janeiro, Buenos Aires sau New York.

Itinerariul complet al croazierei. Sursa foto: Facebook

Cât costă o astfel de croazieră

Potrivit operatorului, prețul pentru această vacanță este de 38.998 de euro cabina cu balcon, prețul fiind pentru două persoane.

Însă costurile nu se opresc aici. Dacă vom calcula și sumele necesare pentru asigurare, taxa obligatorie de 11 euro per persoană pentru fiecare noapte, dar și serviciile de mâncare și băutură, un cuplu este nevoit să plătească aproximativ 65.000 de euro pentru această călătorie. Adică prețul unui apartament în București, sau chiar mai mult.

Delta Dunării, plină de turiști români. Cât costă o excursie în plin sezon

Delta Dunării atrage tot mai mulți turiști, majoritatea români. Străinii ajunși în Deltă au făcut-o pe cont propriu, nu organizat cu nave de croazieră, așa cum se întâmpla înainte de războiul din Ucraina. Potrivit asociațiilor din Deltă, în acest moment sunt 10.000 de turiști. Cei mai mulți sunt români.

Dacă la începutul verii pensiunile abia închiriau camere, acum toate sunt pline. Chiar și excursiile pe apă se fac doar cu rezervare. O plimbare de două trei ore costă 50 de lei, iar una de o zi în jur de 100 de lei.

„Am avut într-adevăr un debut de sezon mai lent, dar acum suntem ocupați 100%, deși suntem în timpul săptămânii. Au început vacanțele și sunt turiști. Delta este plină”, a declarat pentru stirileprotv.ro Denisa Mocanu, manager pensiune.

Aglomerată este și plaja de la Sulina cu nisip fin. Lipsesc însă toaletele.

„Nu se poate să nu fie o toaletă și un duș. Nu se poate. Trebuie să mă duc la terasă să beau o bere ca să mă duc la toaletă. Nu-i normal. Astăzi unul își făcea nevoile pe acolo”, spune un turist.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și