Prima pagină » Actualitate » „Am omorât un om”. Un tânăr şi-a înjunghiat mortal colegul de apartament, apoi a sunat la 112

„Am omorât un om”. Un tânăr şi-a înjunghiat mortal colegul de apartament, apoi a sunat la 112

„Am omorât un om”. Un tânăr şi-a înjunghiat mortal colegul de apartament, apoi a sunat la 112

Un tânăr în vârstă de 27 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi este acuzat de omor. Bărbatul şi-ar fi înjunghiat mortal colegul de serviciu și de apartament, iar apoi a sunat la 112 pentru a se preda.

Potrivit jurnaliștilor Ebihoreanul, crima s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, într-o casă de pe strada Ciheiului din Sânmartin. Cei doi locuiau împreună într-un imobil aflat pe un şantier deschis de firma unde aceştia sunt angajaţi.

Victima și criminalul ar fi consumat alcool şi s-ar fi luat la ceartă din cauza unor bani. Scandalul a degenerat, iar tânărul a luat un cuţit și l-a înjunghiat pe colegul său în zona abdomenului.

”Am omorât un om”

Ulterior, văzând că acesta nu mai mişcă, bărbatul a sunat la 112 şi s-a predat. ”Am omorât un om”, ar fi zis criminalul, care a fost ridicat de la locul faptei  şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru audieri.

Agresorul a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, iar joi urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Citește și VIDEO și FOTO| Cine este femeia împușcată mortal în cap de fostul soț în fața unui magazin din Vânju Mare. Italianul a tras cu o armă interzisă în România

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune