Amânarea anunțării candidatului unic, pusă pe seama sărbătorilor/ Kelemen HUNOR: „Nimeni nu a avut posibilitatea de a face un plan și o strategie”
În câteva zile, liderii partidelor de coaliție vor lua o decizie, cel mai probabil, în privința alegerilor prezidențiale. Kelemen Hunor(UDMR) a declarat la Europa FM că nu a fost stabilită o dată exactă, însă luni dimineață este cel mai posibil să fie hotărâtă data acestei ședinței.
Candidatul unic pe care coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR îl avea ca propunere pentru prezidențiale, Crin Antonescu, a anunțat că se suspendă din această postură până ce va fi luată o decizie clară de către liderii formațiunilor politice. Asta în contextul în care datele alegerilor trebuie stabilite cât mai repede, în mod oficial.
Întrebat de ziariștii de la Europa FM despre situația în cauză, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a pus întârzierea pe seama sărbătorilor anului nou, care se vor încheia în curând.
La UDMR nu este nicio problemă. Vom face asta curând și sunt sigur că și celelalte partide vor face la fel, a concluzionat Kelemen Hunor.
CITEȘTE ȘI: