Lloyd J. Austin III a efectuat o vizită în România, în cadrul turneului care a avut ca punct final participarea Secretarului american al Apărării la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre NATO.
România a fost, de altfel, singura țară membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO) vizitată de Secretarul american al Apărării, a specificat Ambasada SUA la București, prin intermediul unui comunicat de presă.
În acest context, Shane Dixon – adjunctul interimar al Șefului Misiunii Diplomatice -și colegi de la Biroul Regional de Securitate Diplomatică al ambasadei au acordat diplome membrilor Serviciului de Protecție și Pază (SPP), în semn de apreciere pentru asistența exemplară în materie de securitate și protecție oferită cu ocazia vizitei în România a Secretarului american al Apărării Lloyd Austin.
Cu această ocazie, Shane Dixon le-a transmis membrilor SPP mulțumirile Ambasadei SUA pentru modul în care au colaborat la planificarea vizitei și la buna desfășurare a acesteia:
”Ambasada Statelor Unite vă mulțumește pentru colaborarea strânsă la planificarea vizitei și nivelul ridicat de profesionalism de care ați dat dovadă în operațiunea de asigurare a securității Secretarului Apărării”, a spus adjunctul interimar al șefului misiunii.
Shane Dixon a devenit adjunct interimar al Șefului Misiunii Diplomatice în luna iunie 2021. Shane Dixon este Agent special șef și a sosit la București în martie 2020 pentru a ocupa funcția de Atașat pe probleme de securitate. Și-a început cariera diplomatică în 2006.
Printre funcțiile ocupate anterior se numără: Atașat pe probleme de securitate la Karachi, în Pakistan, și apoi la Ciudad Juarez, în Mexic, Adjunct al Atașatului pe probleme de securitate la Lusaka, în Zambia, și ulterior la Abidjan, în Coasta de Fildeș, precum și misiuni în cadrul Programelor Internaționale de Securitate Diplomatică și Biroului Local din Los Angeles.