Ambasadorul Ion Jinga: „Ziua Națională a României. O perspectivă din Strasbourg”

Șeful Reprezentanţei permanente a României pe lângă Consiliul Europei, Ion Jinga, a publicat un articol despre ziua de 1 Decembrie, intitulat „Ziua Națională a României. O perspectivă din Strasbourg”.

Cu 104 ani în urmă, la 1 Decembrie 1918, românii din Transilvania, care reprezentau majoritatea absolută a populației acestei provincii istorice românești (Fenyes Elek, statistician maghiar din secolul XIX, estima în 1842 că românii constituiau 62,3% din populația Transilvaniei), au votat unirea cu Țara, desăvârșind Marea Unire. 1 Decembrie este astăzi Ziua Națională a României.

Prin semnificație și consecințe, anul 1918 ar merita să fie inclus în „Momentele astrale ale omenirii” – celebra carte a scriitorului austriac Stefan Zweig – deoarece a însemnat sfârșitul Primului Război Mondial, colapsul a 4 imperii și apariția a 12 noi state independente, în timp ce 9 țări au pierdut teritorii, iar 15 state și-au desăvârșit unitatea națională.

An de an, la 11 noiembrie, Europa comemorează Ziua Armistițiului, prilej de aducere aminte a luptelor ce au însângerat continentul în Primul Război Mondial, din Munții Vosgi până pe crestele Carpaților, când aproape 17 milioane de oameni si-au pierdut viata între 1914 si 1918. Pe frontul de Est, 800.000 de militari romani au luptat de partea Antantei, iar 335.706 dintre ei au făcut sacrificiul suprem – 6% din totalul pierderilor militare în Marele Război.

Lor li se adaugă 130.000 de victime în rândul populației civile românești. În Alsacia se odihnesc trupurile a 3.000 de militari români, iar nu departe de Strasbourg se află cea mai mare necropolă românească din Franța, cimitirul militar din Soultzmann, care adăpostește mormintele a 803 prizonieri de război români morți în anul 1917 de foame, frig, extenuare și rele tratamente. Cimitirul a fost inaugurat în 1924 de Regele Ferdinand și Regina Maria. O placă de marmură păstrează încrustate cuvintele Reginei: “Departe de țara voastră pentru care v-ați dat viața, odihniți-vă în glorie!” Pe osemintele lor s-au făurit Marea Unire și România modernă.

Inițial neutră, în primăvara anului 1916 România a dat curs solicitărilor insistente ale Franței și Marii Britanii de a intra în război, pentru a diminua uriașa presiune exercitată de Germania pe frontul de Vest. Puterile Aliate au promis, în schimb, că vor lansa o ofensivă în Grecia. In august 1916 armata română a trecut munții în Transilvania, unde soldații săi au fost primiți ca eliberatori.

Confruntați cu înaintarea rapidă a trupelor române, Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei le-a spus colaboratorilor săi: „Războiul este pierdut”, iar Mareşalul Von Hindenburg nota: „Cu certitudine, niciodată până acum, o țară relativ mică, precum România, nu a avut un rol atât de important și atât de decisiv în istoria lumii, într-un moment atât de favorabil pentru ea. Judecând după situația militară, este de așteptat ca România să avanseze unde dorește, pentru a decide soarta Războiului Mondial.”

Aliații nu au lansat, însă, ofensiva promisă în Grecia, iar Înaltul Comandament German a suspendat toate celelalte inițiative militare pe fronturile din Vest și Est, pentru a-și concentra forțele împotriva României. În același timp, la Sud de Dunăre, armatele bulgare și turce s-au alăturat forțelor germane, iar România s-a văzut atacată din trei direcții. Guvernul român a fost obligat să se retragă din București la Iași, în Moldova.

Pentru a proteja retragerea, trebuia oprită avansarea inamicului prin culoarul Rucăr – Bran. Rezistența a fost organizată pe vârfurile Munților Carpați, în apropierea orașului meu natal, Câmpulung Muscel, Înaltul Comandament Român încredințând apărarea trecătorii Regimentului 70 Infanterie din Câmpulung, format din soldați ale căror familii locuiau în satele aflate chiar în spatele liniei frontului. În încleștări dramatice, Regimentul 70 a reușit să oprească Corpul Alpin German, cu toate ca acesta din urmă era mult mai numeros și mai bine echipat.

A fost un adevărat “Termopile românesc”. Mărturie a luptelor care s-au consumat acolo în toamna anului 1916 sunt rămășițele celor peste 2.300 de militari ce se odihnesc pentru eternitate în cele 21 de cripte ale Mausoleului de pe Muntele Mateiaș. În zilele însorite, se poate vedea din curtea casei mele.

În octombrie 1916, o misiune militară franceză condusă de Henri Berthelot – strălucit general care după război a devenit guvernatorul militar al orașului Strasbourg – a sosit la Iași și, între ianuarie și iunie 1917, a supervizat pregătirea și aprovizionarea Armatei Române retrasă în Moldova. În iulie 1917, Armata Română a trecut la ofensivă, spărgând frontul austro-ungar în bătălia de la Mărăști. Generalul german Von Mackensen a lansat rapid un contra-atac la Mărășești, anunțându-și superiorii :„Domnilor, peste două săptămâni ne vedem la Iași!”.

Concomitent, armata austro-ungară a atacat pe Valea Oituzului. Ambele ofensive au fost, însă, respinse de către români care, în unele momente, au luptat la baionetă. Prin dimensiunea sacrificiului și consecințele ulterioare – 22.000 de militari români și-au dat viața, iar circa un milion de trupe ale Puterilor Centrale au fost blocate în România – bătălia de la Mărășești poate fi comparată cu cea de la Verdun. Urmare acestor rezultate militare, ziarul britanic The Times descria situația de pe frontul românesc drept “singurul punct luminos în Estul Europei”.

Anul următor, la 11 februarie 1918, președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, enunța celebrul său principiu privind autodeterminarea popoarelor: „Aspirațiile naționale trebuie respectate; de acum înainte, oamenii nu mai pot fi dominați și guvernați decât cu consimțământul lor”. Inspirate de acest principiu, la 27 martie și, respectiv, 15 noiembrie 1918, Adunările Naționale din Basarabia și Bucovina – vechi teritorii românești – au decis unirea cu România.

La 1 Decembrie 1918 a fost rândul reprezentanților românilor din Transilvania, adunați la Alba Iulia, să adopte o decizie similară. Două săptămâni mai târziu, la 15 decembrie 1918, la Sighișoara, reprezentanții sașilor din Transilvania au aprobat actul unirii, iar la 19 februarie Baronul Joseph Fay, vorbind în numele secuilor transilvăneni, a anunțat, în Parlamentul de la București sprijinul acestora pentru unirea cu Regatul României.

Marea Unire de la 1918 a împlinit idealul național multi-secular de a-i aduce pe toți românii din jurul Munților Carpați într-un stat unitar. După înfăptuirea Marii Uniri, România a urmat o evoluție caracterizată prin diversitate, multiculturalism și respect pentru valorile democratice, cu elite educate la Paris, Londra și Berlin.

De-a lungul tumultuosului veac XX, Țara a cunoscut, pe rand, democrație, trei dictaturi și, din nou, democrație. După reinstaurarea regimului democratic în decembrie 1989, România a aderat la Consiliul Europei, NATO și Uniunea Europeană. Transformările profunde înregistrate în ultimii 33 de ani sunt confirmate și de Rezoluția 2466/2022 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), intitulată “Onorarea de către România a obligațiilor sale de membru al Consiliului Europei”, adoptată la Strasbourg, la 13 octombrie 2022: “

De la aderarea la Consiliul Europei, România a făcut progrese importante privind funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor omului. APCE laudă autoritățile române pentru voința politică și angajamentul demonstrate în respectarea pe deplin a obligațiilor asumate privind standardele democratice. APCE laudă România pentru angajamentul de a proteja drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. România poate fi considerată un exemplu european de bune practici în acest domeniu.”

Astăzi, România are relații diplomatice cu 192 de state și este un susținător ferm al sistemului internațional bazat pe reguli. Este, totodată, a șasea țară a UE ca dimensiune geografică și populație, precum si un contributor important la securitatea colectivă a Alianței Nord-Atlantice.

Într-o perioadă în care războiul ilegal de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei violează grav principiile Cartei ONU și constituie o amenințare majoră la adresa arhitecturii europene de securitate, România face tot ceea ce îi stă în putere pentru a ajuta Ucraina și poporul ucrainian. Asa cum remarcă rezoluția APCE din 13 octombrie a.c.: “De la începutul invaziei Ucrainei de către Federația Rusă, la 24 februarie 2022, România s-a confruntat cu valuri largi de refugiați venind din Ucraina. România trebuie lăudată pentru reacția rapidă și asistența acordată unui număr mare de oameni care au nevoie de protecție internațională.”

P.S. Ca un arc peste timp, la 106 ani după misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Berthelot la Iași, Franța a fost desemnată națiune-cadru pentru Grupul multinațional de luptă al NATO în România, parte a strategiei de apărare comună, descurajare și protecție pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

(Acest articol al ambasadorului Ion Jinga a fost publicat de site-ul umbrela-strategică.ro)