Ambulanță distrusă și trei mașini avariate de INCENDIU. De la ce a pornit focul
Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, pe strada Gheorghe Hasnas din municipiul Botoșani.
O ambulanță privată a ars, iar alte trei autoturisme au fost afectate, parțial. Acestea erau parcate în fața unei curți, iar focul a fost observat de proprietarul casei, care a chemat ajutor.
Alarma a fost dată puțin înainte de ora 3.00. La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat că ambulanța ardea în totalitate, iar celelalte trei mașini erau cuprinse, parțial, de flăcări. Incendiul a fost stins în limitele găsite, informează monitorulbt.ro.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de un scurtcircuit. Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă respectarea unor măsuri:
- – verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;
- – nu faceți improvizații la instalația electrică;
- – asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
- – verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți.