Amendă USTURĂTOARE pentru un bărbat care a aruncat gunoi menajer și reziduuri din construcții lângă o pădure din Ploiești

Publicat: 02 10. 2023, 21:07
Locații de vis din România. Satul „cucerit” de o pădure, din care localnicii au plecat / Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat din judeţul Prahova a fost amendat cu 10.000 de lei de către jandarmi după ce a fost prins în timp ce arunca deşeuri la marginea unei păduri, în apropiere de Ploieşti. În plus, autoturismul cu care acesta transportase deşeurile a fost confiscat.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova a transmis, într-un comunicat, că jandarmii au surprins, sâmbătă seară, un bărbat care arunca mai mulţi saci cu gunoi menajer în zona sensului giratoriu din Plopeni, la marginea unei păduri.

Bărbatul transportase cu autoturismul personal sacii care conţineau reziduuri provenite din construcţii şi deşeuri reciclabile PET-uri.

”Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor. Complementar, jandarmii au dispus ridicarea şi eliminarea de către contravenient a gunoiului, precum şi confiscarea autoturismului folosit pentru transportul deşeurilor”, informează Jandarmeria Prahova, în comunicatul citat de News.ro.

Sursa Foto: Arhiva Gândul