Update. Activitățile de verificare a apelului anonim s-au încheiat. Sesizarea nu s-a confirmat. Traficul a fost reluat.
Poliţiştii și jandarmii au sosit imediat la faţa locului, după ce au primit un apel la 112 de ameninţare cu bomba la sediul Judecătoriei și Tribunalului Bacău. Au fost începute imediat operaţiunile de evacuare. Cele două instanțe se află în aceeaşi clădire, ceea ce a făcut ca numărul persoanelor aflate înăuntru să fie unul foarte mare.
Ancheta privind incidentul a fost demarată imediat. Numărul de pe care s-a sunat la 112, prin care s-a anunţat că este plasată o bombă în clădirea celor două instanţe, este cercetat cu prioritate. Imobilul este şi el cercetat de specialişti pentru a se stabili dacă este vorba de o informaţie reală sau falsă.
„Astăzi, în jurul orei 10.50, un bărbat a anunțat printr-un apel 112 că la Curtea de Apel Bacău ar fi amplasat un dispozitiv exploziv .La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție pentru a verifica situația de fapt.S-au luat toate măsurile de siguranță pentru protecția cetățenilor.
A fost izolată zona, au fost evacuate toate persoanele din clădire. Polițiștii pirotehniști efectuează în acest moment controlul tehnic în zona vizată. Traficul rutier este blocat de la intersecția străzilor Oituz cu Energiei până la intersecția străzilor Mihail kogălniceanu și Războieni”, a declarat subcomisar de poliție Cătălina Păduraru, din cadrul IPJ Bacău.
Vom reveni cu informații!