Amenzi primite de ALPAB în urma controlului din Parcul Cișmigiu, efectuat de Prefectul Capitalei
Prefectura Municipiului București a transmis, joi, că în urma controlului desfășurat zilele trecute în Parcul Cișmigiu, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București a primit mai multe amenzi.
„Urmare acțiunii de control dispusă de Prefectul Municipiului București, Toni Greblă, în data de 13.07.2022, în Parcul Cișmigiu, au fost constatate mai multe neconformități și deficiențe și au fost aplicate sancțiuni.
Prefectul Capitalei a declanșat această acțiune, care a fost efectuată de o echipă mixtă de specialiști, având în vedere numeroasele sesizări ale cetățenilor, semnalele apărute în mass-media și apelurile repetate făcute către autoritățile publice locale”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Prefectura Capitalei.
Potrivit sursei citate, în urma controlului efectuat, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Municipiului București a constatat că Parcul Cișmigiu nu era întreținut corespunzător.
„S-au identificat porțiuni din parc în care iarba era necosită, alte zone în care nu era iarbă deloc, arbori netoaletați, arbori aflați în stare avansată de degradare, frunze și deșeuri pe alei și pe spațiul verde. Ca urmare a celor constatate, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Municipiului București a sancționat contravențional Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a asigura integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi din Parcul Cișmigiu și cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a se supune procedurilor și cerințelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea și reducerea impactului asupra mediului, conform prevederilor legale în vigoare”, se arată în comunicatul Prefecturii.
Bănci murdare și deteriorate
Sursa citată mai arată că, după ce s-a constatat că mobilierul Parcului Cișmigiu (bănci, foișoare) este deteriorat și murdar, locurile de joacă pentru copii prezintă risc de accidentare, iar aleile parcului sunt deteriorate, cu gropi și crăpături în asfalt, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a aplicat o amendă de 4.000 de lei Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București și a solicitat conducerii ALPAB prezentarea unui plan de măsuri, cu termene și responsabilități, pentru remedierea deficiențelor constatate.
„Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în perimetrul Parcului Cișmigiu, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București a constatat că nu fuseseră remediate deficiențele identificate la un control anterior, dar mai ales că și în prezent în parc sunt condiții igienico-sanitare precare, la prestarea serviciilor, motive pentru care a aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.000 de lei”, mai transmite Prefectura.