Prima pagină » Actualitate » ANAF le reamintește contribuabililor: 25 mai este termenul pentru depunerea Declarației Unice

ANAF le reamintește contribuabililor: 25 mai este termenul pentru depunerea Declarației Unice

ANAF le reamintește contribuabililor: 25 mai este termenul pentru depunerea Declarației Unice
ANAF le reamintește contribuabililor: 25 mai este termenul pentru depunerea Declarației Unice

ANAF le reamintește persoanelor fizice care au obligația de a depune Declarația Unică (DU) că termenul pentru completarea și transmiterea acesteia este, ca în fiecare an, 25 mai.

Este vorba despre formularul 212, privine impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice către bugetul de stat.

Cum pot fi depuse declarațiile. Recomandările ANAF

ANAF recomandă ca Declarația Unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv:

  • prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV);
  • pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin, astfel:

  • apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60;
  • prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.

În plus, pe pagina de Facebook a ANAF și pe canalul de Youtube vor fi publicate materiale video referitoare la descărcarea, completarea și depunerea DU.

Alte informații detaliate despre Declarația Unică pot fi accesate AICI.

De asemenea, în lunile aprilie și mai, ANAF va organiza seminarii web în cadrul cărora se vor prezenta completarea și depunerea Declarației unice (212) pentru categoriile de venituri pentru care exista obligația depunerii.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele