ANALIZĂ | Alexei Levinson (Levadia Center): ”Lumea nu va mai fi la fel ca înainte, Putin se dorește un fel de GORBACIOV, dar din motive diferite”
Alexei Levinson, directorul Departamentului de Cercetare Socio-Culturală al centrului de sondaje independent Levada Center, prezintă o statistică din care reiese că rușii cred, încă, în ideea că Rusia rămâne cea mai mare putere a lumii.
Condusă de un președinte care se dorește a fi un fel de Gorbaciov – însă numai din cauza ambițiilor personale -, Rusia lui Putin și-a propus un blitzkrieg în Ucraina – obiectiv ratat -, privește cu oarecare scepticism către relația pe termen lung cu China, deși este percepută ca o ”țară grozavă”, și trimite săgeți către un Occident care nu se comportă așa cum ar fi dorit liderul de la Kremlin.
Rușii au fost fani ai fostului președinte american Donald Trump, i-au aplaudat victoria în anul 2017 și au crezut că lumea va fi ”împărțită” între SUA și Rusia.
”Acești susținători sperau ca Washingtonul și Moscova, cele două mari puteri ale lumii, să împartă lumea în jumătate și să nu mai interfereze reciproc în sferele de influență ale celuilalt. Astfel, parlamentarii noștri au ridicat paharele pentru a sărbători victoria lui Donald Trump.
Trump, au descoperit ei mai târziu, nu era atotputernic. Nu a putut să se descurce cu Congresul așa cum face președintele Vladimir Putin cu Duma de Stat și s-a dovedit că nu a considerat Rusia drept cea mai importantă putere mondială. În consecință, nu a considerat ca fiind necesare negocierile cu Moscova.
Visul de a împărți lumea cu Statele Unite ale Americii nu s-a risipit, însă, după ce Donald Trump a pierdut alegerile din anul 2020. În luna decembrie a anului 2021, Rusia a trimis o propunere în acest sens la Washington, încadrându-l ca un proiect de acord pentru «garanții de securitate», în teorie pentru a proteja Moscova de extinderea NATO. Observatorii l-au numit «ultimatumul lui Putin»”, notează Alexei Levinson în analiza sa.
Rebeliunea lui Prigojin și ”ratingul” lui Vladimir Putin
Ratingul președintelui Vladimir Putin crește și scade în funcție de ceea ce se întâmplă pe ”tabla de șah”, dar majoritatea rușilor îl aprobă.
”Țarul” a visat o victorie rapidă în Ucraina, ceea ce nu s-a întâmplat, a scăzut în sondaje după mobilizarea parțială, iar apoi a crescut, din nou, după ce rezerviștii mobilizați s-au întors la casele lor. Pe de altă parte, ”rebeliunea de weekend” a lui Evgheni Prigojin a reușit să reduxa ratingul lui Putin cu doar 3 puncte, mai precizează Alexei Levinson, și nu a existat nicio revoltă populară.
”Putin dorește să fie o figură mondială de aceeași statură cu Gorbaciov, deși din motive opuse. Poporul rus nu dorea un conflict. Faptul că trupele ruse au trecut chiar granița cu Ucraina a fost o surpriză pentru cei mai mulți dintre ruși. Ce anume a vrut să spună Putin dând acest ordin, nu putem ști. Dar dacă continuăm să ne gândim la paralelele dintre ideile sale și cele ale susținătorilor săi, putem presupune că se aștepta la o victorie rapidă în Ucraina, ca aceea din Crimeea sau Georgia.
În septembrie anul trecut, nemulțumirea față de mobilizarea «parțială» a lui Putin a făcut ca ratingul său de sprijin să scadă cu până la 7 puncte. Problema nu a fost cu mobilizarea în sine, ci cu modul în care a fost condusă. Acest lucru este evident din faptul că atunci când rezerviștii mobilizați au fost dislocați și panica s-a domolit, aprobarea președintelui a revenit.
Rebeliunea condusă de Prigojin a avut un impact mai puțin substanțial. Liderul mercenarilor Wagner a reușit să reducă ratingul lui Putin cu doar trei puncte și doar pentru două zile. Rușii au crezut că criticile dure ale lui Prigojin la adresa conducerii militare a Rusiei vor deschide ochii populației asupra adevărului despre conflict. Dar nu a existat nicio revoltă populară”, mai notează Alexei Levinson în analiza sa publicată de The Moscow Times.
”Împărțirea lumii cu SUA nu a funcționat”
Pentru ruși, răspunsul lui Putin la rebeliunea lui Progojin a părut contradictoriu. La început, Putin a promis că îi va pedepsi pe trădători, apoi i-a înapoiat bunurile confiscate lui Prigojin și, după ce acesta a murit, a oferit condoleanțe familiei sale.
Cu această aparentă demonstrație de iertare, publicul a decis că cei doi bărbați nu erau dușmani. Prin urmare, printre cei care au aprobat acțiunile lui Putin în luna august, ponderea celor care l-au aprobat pe Evgheni Prigojin (decedat deja la momentul sondajului) s-a dovedit a fi peste medie.
”Dar apoi avionul care transporta conducerea lui Wagner s-a prăbușit brusc, ucigând-l pe Evgheni Prigojin. Rușii care nu aprobă activitățile lui Vladimir Putin au crezut că (46%) moartea lui Prigojin poate fi explicată prin faptul că autoritățile s-au răzbunat pe liderul Wagner pentru tentativa de lovitură de stat.
Cei care îl aprobă pe Putin au văzut un accident tragic (29%), un atac terorist organizat de serviciile speciale străine (16%) sau au spus că Prigojin a simulat prăbușirea avionului, dar de fapt este viu (16%)”, mai precizează Alexei Levionson.
”Pe câmpul de luptă, puține s-au schimbat. Dar publicul înțelege că, indiferent de modul în care se termină conflictul, lumea nu va mai fi la fel ca înainte de a începe. Împărțirea lumii cu SUA nu a funcționat. În ochii Rusiei, acesta a fost rezultatul eșecului Occidentului de a înțelege Rusia, și astfel Kremlinul s-a întors spre est, spre China”
Alexei Levinson
Cine este cea mai mare ”putere a lumii”, conform rușilor?
Cine sunt marile puteri ale lumii? Potrivit poporului rus, cea mai mare putere este chiar Rusia. Așa spun 80% dintre ruși, cei care sunt aceiași oameni care aprobă președintele și activitățile Forțelor Armate Ruse în Ucraina.
Apoi, puțin sub două treimi (63%), sunt rușii care au numit China o țară grozavă. 30% dintre ruși consideră Statele Unite o mare putere (30%), mai mare decât China. India, Franța sau Germania au fost plasate de ruși la coada clasamentului.
”Cu toate acestea, poporul rus nu crede că China intenționează să respecte interesele Rusiei în țările vecine. Beijingul a arătat că este, de asemenea, gata să pătrundă pe teritoriul Rusiei, dezvăluind o nouă hartă oficială care etichetează insula rusă Bolshoy Ussuriysky drept pământ chinezesc. Publicul rus încă nu știe cum să se comporte față de „cel mai bun prieten” ca acesta, arată focus-grupurile.
Este evident că împărțirea globală a simpatiilor, autorității, ponderii și altor caracteristici ale diferitelor țări s-a schimbat dramatic începând cu 24 februarie 2022. Acest echilibru continuă să se schimbe pe tot parcursul conflictului, care etichetat drept «operațiune militară specială» din ce în ce mai rar.
În funcție de rezultatul acestui război, rușii își pot schimba în continuare părerile despre alte țări. Și poate chiar despre a lor”, încheie Alexei Levinson, directorul Levadia Center.
Citește și: