ANALIZĂ | Dr. Leonid Gozman: ”Capitularea Rusiei, urmată de o desființare metodică a regimului Putin, ar putea oferi rușilor o șansă”
Leonid Gozman – doctor în psihologie și politician rus de opoziție – analizează un scenariu care ar avea ca rezultat încheierea conflictului din Ucraina în condiții care să asigure o pace pe termen lung. Analistul pornește de la premisa că regimul Putin trebuie ”desființat metodic”, numai într-un astfel de caz putându-se discuta despre anularea oricăror tentative de reluare a agresiunii ruse.
Nu este pentru prima oară când dr. Gozman aduce în discuție un colaps al regimului lui Vladimir Putin, rămânând același critic constant al Kremlinului, chiar dacă, în vara lui 2022, a fost arestat pentru 15 zile. Motivul? O comparație între războiul declanșat împotriva lumii întregi de Adolf Hitler și lupta pe care a dus-o Stalin împotriva propriului popor.
În cea mai recentă analiză a sa, politicianul rus de opoziție notează că războiul declanșat de Vladimir Putin pe data de 24 februarie 2022 ”nu are obiective care să poată fi atinse”.
”Nu este vorba despre încercarea de a împiedica Ucraina să adere la NATO – asta nu poate fi rezolvat prin război. Nu este vorba despre libertatea oamenilor de a vorbi limba rusă în Donbas – ar putea face asta oricum. Cu siguranță, nu este vorba despre distrugerea laboratoarelor americane care produc viruși de infertilitate ce vizează femeile ruse: pur și simplu, aceștia nu există.
Acest război este doar despre distrugerea Ucrainei: ca stat, ca și cultură, ca națiune. Lui Vladimir Putin nu-i place Ucraina: e la fel de simplu. De asemenea, nu a încercat niciodată să-și ascundă obiectivele și a spus în repetate rânduri că rușii și ucrainenii sunt una, vorbesc aceeași limbă și că Ucraina este invenția lui Lenin”, scrie dr. Leonid Gozman în analiza sa.
”Distrugerea Ucrainei, un obiectiv intermediar”
Leonid Gozman insistă în a transmite că dacă rușii doresc să distrugă Ucraina, atunci totul face parte dintr-un plan mai amplu, acesta fiind doar un ”obiectiv intermediar”.
Vladimir Putin ar avea și alte obiective pe termen lung, inclusive retragerea unui state din fostul Pact de la Varșovia în sfera de influență a Rusiei.
În consecință, orice discuție despre încetarea războiului trebuie să aibă în prim-plan o ”înfrângere militară și politică a Rusiei” conduse de Vladimir Putin. În orice alte condiții, un tratat de pace nu și-ar atinge obiectivele.
”Deoarece Ucraina nu poate fi niciodată de acord cu cererea Rusiei de a înceta existența ca stat, războiul nu poate fi încheiat prin semnarea unui tratat de pace. Acest război nu poate fi urmat de pace decât dacă se încheie cu înfrângerea militară și politică completă a Rusiei lui Putin și dezmembrarea actualului regim.
Statul lui Putin trebuie să înceteze să mai existe: nu Rusia, ci statul actual, ostil lumii întregi, inclusiv el însuși. Orice alt rezultat ar duce doar la o încetare temporară a focului, deoarece odată ce regimul lui Putin va continua pur și simplu la un alt atac de îndată ce își va reînnoi puterea”, notează dr. Leonid Gozman, potrivit The Moscow Times.
”Pentru a ne asigura că războiul este urmat de pace mai degrabă decât de o simplă încetare a focului, tratatul final de pace ar trebui semnat de Ucraina, Rusia și NATO – Putin continuă să spună că Rusia este în război cu NATO – și, pentru prima dată, spune adevărul”
Dr. Leonid Gozman
Un Plan Marshall pentru Rusia?
Dr. Leonid Gozman sugerează, în analiza sa, că ar putea fi luat în considerare și un ”Plan Marshall pentru Rusia”, dar asta numai după ce trupele ruse ar părăsi Georgia, Moldova și Belarus.
Mai mult, Rusia ar trebui să plătească despăgubiri de război, să predea ”suspecții criminali de război”, iar ”desființarea metodică” a regimului Putin ar trebui să se transforme în realitate.
”Tratatul nu ar trebui doar să stabilească integritatea teritorială a Ucrainei și să ofere garanții de securitate, dar ar trebui, de asemenea, să se asigure că trupele ruse se retrag din teritoriile ocupate din Georgia și Moldova, precum și din Belarus. Ar trebui să stipuleze obligația Rusiei de a plăti despăgubiri și de a preda toți suspecții criminali de război.
Dacă regimul actual supraviețuiește, rușii s-ar putea să nu se poată elibera niciodată din prezentul oribil în care se află și Rusia va fi sortită sărăciei ca o cultură de altădată care într-o zi pur și simplu a dispărut pentru totdeauna. Capitularea urmată de desființarea metodică a regimului le-ar putea oferi rușilor o șansă – o șansă foarte mica – dar, totuși, una pe care ar trebui să o ia în considerare”, mai scrie dr. Leonid Gozman.
”Cel mai important pas va fi asigurarea demilitarizării Rusiei și renunțarea la arsenalul său nuclear, fără de care Putin nu ar fi început niciodată acest război. Cel puțin, trebuie stabilit controlul internațional asupra armelor nucleare ale Rusiei. Dacă acesta este urmat de un Plan Marshall din secolul 21 pentru a reconstrui economia și instituțiile politice ale țării, atunci procesul va fi în cele din urmă întâmpinat cu sprijinul public”
Dr. Leonid Gozman
Citește și:
- EXCLUSIV | Dosar penal la DGASPC Sector 2, după o licitație pentru servicii de pază. Război între directorul general Florin Ștefan Vasile și primarul USR Radu ”Habarnam” Mihaiu: ”L-am informat că licitația trebuia anulată, mă suspendase” / ”Înseamnă că recunoaște o infracțiune”
- ISC reacționează după afirmațiile lui Nicușor Dan referitoare la Pasajul Unirii: ”Cu rea voință, dezinformează opinia publică, demonstrând necunoașterea situației de fapt”
- EXCLUSIV | Noi informații din dosarul fraților Tate. Ademenite prin ”promisiuni sentimentale”, victimele erau prinse în schemă, iar câștigurile din videochat erau împărțite cu cei doi frați: ”I s-a părut ciudat, dar era deja în România și nu mai avea ce face”
- ANALIZĂ | Traseul sinuos al dosarului Revoluției Române din 1989. Trei decenii, niciun vinovat și semne de întrebare rămase fără răspuns: ”Eroii nu au ideologie, merită adevărul!”