Noul președinte al Iranului poate îndepărta Teheranul de Moscova? „Nu are spațiu de manevră, alegătorii vor schimbarea, ELITA conducătoare se opune”
Victoria neașteptată a reformatorului Masoud Pezeshkian la alegerile prezidențiale din Iran, din luna iulie, a demonstrat că există o cerere mare de schimbare, numai că ea vine din partea alegătorilor iranieni, nu neapărat din partea conducătorilor conservatori. În prim-planul acestei ecuații, marea necunoscută este politica externă care va fi făcută de Masoud Pezeshkian, cu accent pe normalizarea relațiilor cu Occidentul și, evident, îndepărtarea de Rusia.
Deoarece alegătorii iranieni sunt cei care caută schimbarea, mai degrabă decât elita conducătoare, care se opune, Pezeshkian nu va cauza nicio problemă imediată Moscovei, susține analistul Nikita Smagin, axat pe afacerile internaționale și, cu precădere, pe Iran și politica dusă de Rusia în Orientul Mijlociu.
- Sentimentul antirus din societatea iraniană nu va dispărea în curând.
- Victoria lui Pezeshkian ar trebui să servească drept semnal de avertizare pentru Kremlin.
- Cooperarea Moscovei cu Teheranul ar putea deveni mult mai dificilă în viitor.
„Victoria surpriză a lui Pezeshkian vine după trei ani în care conservatorii iranieni au controlat toate nivelurile guvernului.
Când Ebrahim Raisi a devenit președinte, în anul 2021, se părea că acești conservatori au reușit să supună sistemul politic și că toți candidații reformiști vor avea semnul interzis la alegeri.
Alegerile din martie, pentru Adunarea Consultativă Islamică a Iranului, în care conservatorii au câștigat 233 din 290 de locuri, păreau să confirme această opinie”, notează Nikita Smagin într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace, fundație declarată de Rusia lui Putin „indezirabilă”, asta după ce fusese deja plasată și pe lista „agenților străini”.
„Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, pare să fie mulțumit de victoria reformistă”
Cu toate acestea, mai scrie Smagin, victoria lui Pezeshkian în alegeri, după ce Ebrahim Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter, arată că sistemul iranian poate produce în continuare unele surprize, „chiar dacă alegerile din Iran cu greu pot fi descrise drept libere sau corecte”.
„O eroare fatală a conservatorilor a fost eșecul lor de a înlătura disputele fracționale și de a se uni în jurul unui singur candidat. Drept urmare, voturile conservatoare din primul tur de scrutin au fost împărțite între Saeed Jalili (40%) și Mohammad Bagher Ghalibaf (14,5%).
Cu alte cuvinte, dacă acești conservatori ar fi prezentat un singur candidat, ar fi putut triumfa în primul tur – pragul pentru victorie este de peste 50 la sută din voturi.
- În plus, unii dintre susținătorii lui Ghalibaf, care erau supărați pe Jalili pentru că a refuzat să facă unele compromisuri, au ajuns să-l susțină pe Pezeshkian.
- În multe privințe, rezultatul a fost revelator: conservatorii iranieni au o criză de conducere și sunt profund divizați de lupte interioare.
Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, ar fi putut pune capăt disputei, dar a ales să nu intervină și pare să fie mulțumit de victoria reformistă.
Pezeshkian a fost ajutat și de o participare scăzută la vot, dar și de popularitatea sa în mediul rural, în special printre kurzi și azeri (are atât rădăcini kurde, cât și azere și vorbește ambele limbi). Cu toate acestea, motivul principal al victoriei sale a fost dorința de schimbare. Rezultatele au sugerat că și cei de obicei loiali regimului, precum soldații și oficialii, au votat pentru reformă”, precizează Nikita Smagin.
„Pezeshkian a vorbit cu Vladimir Putin la scurt timp după victorie”
Atunci când în discuție este adusă politica externă a Iranului, această așteptare de schimbare se manifestă ca o dorința de a vedea încetarea izolării globale a țării, punctează Nikita Smagin în analiza sa.
„Cu alte cuvinte, este vorba despre normalizarea legăturilor cu Occidentul. Pezeshkian a vorbit mult despre asta în timpul campaniei electorale și, la fel ca reformatorii din trecut, a cerut în mod deschis relații mai bune cu Europa și reducerea tensiunilor cu Statele Unite.
În același timp, normalizarea legăturilor cu Occidentul este mai mult un slogan electoral convenabil decât un adevărat program de politică externă. Chiar dacă Iranul ar dori cu sinceritate să-și schimbe cursul politicii externe, nu este clar cum ar putea realiza, de fapt, o astfel de răsucire.
- Cea mai mare problemă a Teheranului sunt sancțiunile occidentale, care au crescut în amploare în ultimii ani.
- Orice încercare de a reînvia acordul nuclear cu Iranul, din care președintele Donald Trump a retras Statele Unite în 2018, ar fi probabil sortită eșecului.
- De asemenea, nu este clar dacă Washingtonul și Europa sunt pregătite să ridice sancțiunile sau chiar să se abțină de la a impune sancțiuni noi.
Prin urmare, nu este surprinzător că, în ciuda întregii sale retorici prooccidentale, Pezeshkian a vorbit cu președintele rus Vladimir Putin la scurt timp după victorie.
Reformatorul iranian i-a promis lui Putin că, în octombrie, cele două părți vor semna un acord de cooperare strategică pe termen lung, care este în discuție de mulți ani.
Pezeshkian are puțin spațiu de manevră atunci când vine vorba de regândirea relației Iranului cu Rusia. Oricât de puternică ar fi cererea de normalizare a legăturilor cu Occidentul, Teheranul are mai multe șanse să-și aprofundeze relațiile cu Moscova și Beijingul în următorii ani”, consideră Nikita Smagin.
„Noul președinte ar putea reprezenta o potențială amenințare pentru Moscova”
În ceea ce privește politica externă, totul reprezintă pași făcuți pe termen lung. Din acest punct de vedere, mai scrie Nikita Smagin, „lucrurile arată diferit”.
„Electoratul iranian pro-reformă, precum și mass-media pro-reformă a țării, văd Moscova drept moștenitorul imperiilor rus și sovietic și cred că la Kremlin există doar interesul de a intra în posesia activelor și resurselor Iranului.
Există și o opinie populară în cercurile de opoziție că, fără sprijinul Moscovei, regimul iranian s-ar fi prăbușit cu mult timp în urmă.
În ultimă instanță, victoria lui Pezeshkian este extrem de puțin probabil să însemne că Rusia și Iranul nu își vor spori cooperarea în viitorul apropiat, fiindcă ambele părți au nevoie una de cealaltă.
În același timp, însă, societatea iraniană își proiectează din ce în ce mai mult nefericirea față de situația internă asupra politicii externe. Criticii autorităților prezintă Rusia – în mod corect sau nu – drept unul dintre cei responsabilii pentru situația dificilă a țării lor.
Victoria lui Pezeshkian este o dovadă suplimentară a acestei tendințe. Asta înseamnă că noul președinte ar putea reprezenta o potențială amenințare pentru Moscova. La urma urmei, el a fost dus la putere de o cerere de schimbare care este în mod inconfundabil fundamentată pe un sentiment antirus”, încheie Nikita Smagin.
Foto – Profimedia Images
Citește și: