PROPAGANDA Rusiei lui Putin nu este atât de sofisticată pe cât pare. Cum a eșuat Kremlinul în scenariul „Ucraina, Mica Rusie”

Jon Roozenbeek, profesor asistent în psihologie și securitate la Departamentul de Studii de Război al King`s College din Londra, analizează propaganda modernă și războiul informațional. În contextul conflictului din Ucraina și pe fondul percepției că Rusia lui Vladimir Putin a pus la punct o mașinărie infernală a propagandei, Jon Roozenbeek punctează câteva elemente esențiale care demolează, practic, această imagine artificială care a fost creată de-a lungul timpului.

Se presupune, pe scară largă, că Rusia deține puteri de manipulare fără egal și că propaganda sa omniprezentă face ravagii în opinia publică din întreaga lume, punctează Jon Roozenbeek.

În realitate, însă, propaganda rusă este departe de mașina sofisticată care a fost gândită inițial, mai spune el.

EXTERNE Donald Trump AMENINȚĂ că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

10:05

METEO Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER

10:00

„Pentru a vedea de ce, este util să privim înapoi la modul în care cei doi mandatari ai săi din Ucraina, așa-numitele Republici Populare Donețk și Lugansk, au ratat orice ocazie de a-și justifica existența.

Războiul ruso-ucrainean a debutat la începutul anului 2014, odată cu anexarea Crimeei și apariția acestor republici populare. «Operațiunea antiteroristă» – lansată de guvernul interimar al Ucrainei pentru a-i alunga pe insurgenți – a avut mai mult sau mai puțin succes, până când Rusia a început să aloce resurse militare și financiare suplimentare în Donbas, ducând în cele din urmă la o încetare a focului, iar zone din această regiune au rămas sub controlul separatist.

Acest lucru a oferit noii conduceri a Donbasului, formată în principal din actori înșelătorii, mici gangsteri locali și un ideolog ocazional angajat, ocazia de a argumenta că Donbasul nu aparține Ucrainei.

Inițial, eforturile propagandistice în această direcție au fost ideologice. Pavel Gubarev, un fost membru de origine ucraineană al unui grup paramilitar neo-nazist, a proclamat statul Novorossiya la un congres desfășurat la Donețk, în luna mai a anului 2014. Novorossiya, care înseamnă «Noua Rusie», se referă la teritoriile ucrainene care făceau parte, anterior, din Imperiul Rus. Conceptul există încă din anii 1800, dar – pentru că nu a fost niciodată popular – i-a lipsit potența necesară pentru a fi o ideologie de înlocuire pentru concepția modernă a națiunii ucrainene. 

Cu toate acestea, potrivit lui Gubarev, statul Novorossiya ar reprezenta «nu doar eliberarea de sub jugul unei junte fasciste (n.a. – adică noul guvern de la Kiev), ci și construcția unui nou stat, cu adevărat corect, dezvoltat științific și tehnologic».

Cu toate acestea, în ciuda sprijinului din partea binecunoscutului ideolog de extremă dreapta Aleksandr Dugin, proiectul lui Gubarev a murit după doborârea zborului MH17 de către insurgenții din Donețk, în iulie 2014. Gubarev însuși a supraviețuit unei serii de tentative de asasinat și a părăsit scena politică din Donbas la scurt timp după aceea”, notează Jon Roozenbeek într-o analiză publicată de The Moscow Times.

„Obiectivul a fost delegitimarea noului guvern al Ucrainei și dezbinarea”

Odată cu dispariția lui Gubarev și dezastrul MH17, continuă Jon Roozenbeek, Kremlinul nu a știut cum să procedeze în ceea ce privește viitorul politic al republicilor separatiste, iar puterea a căzut în mâinile lui Igor Plotnitskiy la Lugansk și Aleksandr Zakharchenko la Donețk.

Niciunul dintre acești nu avea darul conducerii, dar avea suficientă putere pentru a îndeplini instrucțiunile Kremlinului, mai precizează analistul de la King`s College. Cu toate acestea, Moscova a rămas fără angajament în justificarea motivului pentru care republicile ar trebui să se vadă ca fiind separate de Ucraina.

„Proiectele ideologice precum Novorossiya au fost excluse până când Kremlinul și-a dat seama ce să facă. Aceasta însemna că liderii acestor republici separatiste aveau libertatea de a vorbi de rău Ucraina și regimul de la Kiev, cu mare entuziasm. În cele din urmă, răspunsul Moscovei a venit sub forma anexării, în luna septembrie a anului 2022.

Ca parte a cercetării mele, am analizat aproximativ 80.000 de articole de știri publicate de instituțiile de presă separatiste între 2014 și 2018, dintre care multe repetă aceleași lucruri: că revoluția Euromaidan a fost o lovitură de stat fascistă a CIA, SUA este un păpușar rău și Ucraina un stat opresiv, dedat la genocid. 

• Obiectivul a fost delegitimarea noului guvern al Ucrainei și dezbinarea, sperând mai ales să-i convingă pe ucrainenii vorbitori de limbă rusă că nu există viitor pentru ei în Ucraina.
• Acest efort a eșuat: studiile arată că revoluția Euromaidan și evenimentele ulterioare au catalizat o identitate ucraineană civică, coerentă, mai degrabă decât să despartă societatea.

Ceea ce era mai puțin clar era ce fel identitate ar trebui să înlocuiască acest inamic de acum. Aici, nici Kremlinul, nici conducerea Donbasului nu aveau idee cum să procedeze.

• Regiunea Donbas are o istorie lungă, fiind extrem de autonomă de când a fost stabilită, pentru prima dată, în anii 1600 – 1700.
• Hiroaki Kuromiya, un cunoscut istoric al Donbasului, a descris regiunea drept «ultima frontieră a Europei», nu numai datorită poziționării sale pe marginile exterioare ale hărții europene, ci și pentru că era cea mai puțin susceptibilă influenței culturale și politice europene.

Pe măsură ce s-a dezvoltat în motorul economic al Imperiului Rus (și mai târziu al Uniunii Sovietice), datorită resurselor sale naturale abundente (în principal cărbune), Donbasul a devenit un refugiu pentru antreprenori, dar și pentru anarhiști și criminali.

În plus, cazacii care au condus multă vreme regiunea au oferit locuitorilor săi o sursă de identitate spre care să se îndrepte atunci când s-au confruntat cu politica tulbure din secolele al XIX-lea și al XX-lea”, mai amintește Jon Roozenbeek în analiza sa.

„Kremlinul și agenții săi din Donbas au luat propaganda foarte în serios, dar nu au reușit să o facă să funcționeze”

În februarie 2015, continuă Jon Roozenbeek, legislativul Republicii Populare Donețk a adoptat un memorandum prin care se declară succesorul spiritual al așa-numitei Republici Sovietice Donețk – Kryvyi Rih (DKR), care a existat ca o republică sovietică autodeclarată timp de aproximativ 40 de zile – în februarie și martie 1918 – înainte de a fi încorporată în RSS Ucraineană.

În ciuda faptului că liderii politici – atât din Donețk, cât și din Lugansk – s-au simțit aproape poetici cu privire la presupusa continuitate istorică dintre DKR și zilele noastre, proiectul nu a mers nicăieri. A fost rar menționat în producția media sau în comunicările oficiale.

„Aleksandr Zaharcenko (șeful Republicii Populare Donețk până la înlăturarea sa, în 2018, prin intermediul unei mașini-bombă) a susținut o conferință de presă neașteptată în luna iulie a anului 2017, declarând statul ucrainean nul de drept.

În schimb, a proclamat el, Ucraina va fi numită de acum înainte «Malorossiya» (Mica Rusia). În mintea lui Zaharcenko, aceasta ar putea servi drept bază pentru construirea unei identități deconectate de națiunea ucraineană. El a susținut că are sprijinul reprezentanților din fiecare regiune a Ucrainei (cu excepția Crimeei), precum și a propriilor colegi din Donețk și Lugansk.

Aceasta a fost o minciună, sau cel puțin o exagerare comică. Așa-zișii reprezentanți din toată Ucraina erau prietenii personali ai lui Zaharcenko și chiar și colegii săi au reacționat mai degrabă cu dispreț decât cu entuziasm.

Kremlinul însuși a fost surprins de lipsa bruscă de dorință a lui Zaharcenko de a le urma instrucțiunile și se presupune că ar fi fost implicat în asasinarea sa într-o cafenea din Donețk, aproximativ un an mai târziu.

Kremlinul și agenții săi din Donbas au luat propaganda foarte în serios, dar nu au reușit să o facă să funcționeze. Nu numai că puțini ucraineni erau convinși că noul lor guvern de la Kiev era plin de marionete fasciste CIA, dar natura întâmplătoare și stângace a separatiștilor, a eforturilor lor de a prezenta o alternativă la identitatea ucraineană a fost contracarată.

Kremlinul a exagerat propria propagandă atât de mult încât a crezut că mulți ucraineni se vor alătura rușilor invadatori în februarie 2022. Lipsa copleșitoare de sprijin în rândul oamenilor pe care pretindeau că au venit să-i salveze ar trebui să-i facă să realizeze că ucrainenii nu mai simt sub nicio formă pofta de a se întoarce către Rusia”, încheie Jon Roozenbeek.

Sursa foto:Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:

Zelenski vrea să NEGOCIEZE pacea, dar nu crede promisiunile lui Putin. Mesajul din ′94 al lui Mitterrand revine în actualitate: Tinere, te vor păcăli!

Ucraina caută FEREASTRA DE OPORTUNITATE în războiul cu armata lui Putin. În ciuda ofensivei Moscovei, dronele deschid calea pentru avioanele F-16

Cum va răspunde Putin ajutorului SUA pentru Ucraina? „Economia Rusiei e pe STEROIZI, dar seamănă cu un alergător de maraton care se luptă cu gripa”

Arestarea ministrului adjunct al Apărării din Rusia a distrus un tabu: „Regulile dispar, se bat CLANURILE din jurul lui Vladimir Putin”

Occident vs. Rusia în noul RĂZBOI RECE: „Putin nu are chef să renunțe după ce a pariat președinția pe conflictul din Ucraina”

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele