S-a grăbit IDF când a anunțat lovitura fatală dată liderului Hamas Mohammed Deif? „Ridică o PROBLEMĂ, deși locația era monitorizată de câteva luni”
Sâmbătă – 13 iulie 2024. Avioane de luptă israeliene lovesc un complex din zona Al-Mawas, în Fâșia Gaza, acolo unde Rafa’a Salameh, comandantul Brigăzii Khan Younis a grupării islamiste Hamas, deține o vilă. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF), împreună cu Shin Bet, Agenția de Securitate a Israelului, au primit informații potrivit cărora Salameh era „acompaniat” în respectiva locație de Mohammed Deif, șeful Brigăziilor Izzadin al-Qassam, aripa militară a organizației islamiste Hamas.
Etichetat drept „martirul viu”, Mohammed Deif a reușit să scape, până acum, din cel puțin șase tentative de asasinat, fiind teroristul Hamas direct răspunzător de atacurile împotriva Israelului din data de 7 octombrie 2023.
Numai că moartea lui Deif nu a fost confirmată oficial, un reprezentant al Hamas a declarat că acesta este „bine” și a supraviețuit loviturii, iar experții militari israelieni se întreabă dacă nu cumva IDF riscă să-și „șifoneze” imaginea comentând – fără să prezinte dovezi evidente – eventuala eliminare a lui Mohammed Deif.
Hamas a susținut că aproximativ 90 de persoane au fost ucise în urma atacului și a acuzat Israelul că a comis un „masacrul îngrozitor”
Potrivit The Times of Israel, locația în care se afla Rafa’a Salameh era monitorizată de săptămâni întregi, în speranța că și comandantul militar al grupării islamiste Hamas, Mohammed Deif, va apărea acolo.
Israelul crede că Deif a făcut acest lucru sâmbătă, ceea ce a dus la lovitura care se confirmă că l-a ucis pe Salameh, deși soarta lui Deif rămâne necunoscută.
- În ciuda faptului că a primit confirmarea cu săptămâni în urmă că Rafa’a Salameh, comandantul brigăzii Khan Younis, era prezent în vilă, lovitura a fost amânată, în speranța că Deif se va aventura în cele din urmă din tunelurile subterane unde se credea că se ascunde și i se va alătura.
- Complexul era situat în mijlocul unei livezi de măslini, cu clădiri joase, șoproane și prelate menite să împiedice dronele să culeagă informații despre el.
Deif și Salameh au avut o relație strânsă, au transmis reprezentanții IDF, descriindu-l pe Salameh drept unul dintre „cei mai apropiați asociați” ai lui Dief, liderul Brigăzilor Hamas Izz ad-Din al-Qassam.
Hamas, pe de altă parte, a susținut că aproximativ 90 de persoane au fost ucise în urma atacului și a acuzat Israelul că a comis un „masacru îngrozitor” împotriva civililor. Oficialii de securitate au spus că mulți dintre cei uciși erau agenți Hamas, greva fiind efectuată într-o zonă împrejmuită folosită de organizație.
„Zeci de agenți ai grupării islamiste Hamas se aflau în zona vizată, inclusiv gărzile lui Deif și Salameh”
După lovitură, surse militare au declarat că zeci de agenți ai grupării islamiste Hamas se aflau în zona vizată, inclusiv gărzile lui Deif și Salameh. Cu toate acestea, fotografiile au înfățișat și corpuri de copii sau persoane în vârstă, iar Hamas a pretins că au murit în urma atacului israelian.
IDF consideră, totuși, că informațiile care indicau prezența lui Deif la fața locului au fost foarte exacte și că, dacă Deif ar fi murit, Hamas ar încerca să ascundă adevărul pentru mult timp.
Duminică seara, șeful de stat major al IDF, generalul Herzi Halevi, a recunoscut că este „încă prea devreme pentru a rezuma rezultatele atacului” și a acuzat Hamas că a încercat să-l ascundă.
Deif a fost unul dintre arhitecții principali ai masacrului din 7 octombrie 2023, din sudul Israelului, când mii de teroriști conduși de Hamas au spart granița și au ucis 1.200 de oameni în timp ce luau 251 de ostatici. El a fost una dintre figurile cele mai căutate de Israel din 1995, pentru implicarea sa în planificarea și executarea unui număr mare de atacuri teroriste, inclusiv atentatele cu autobuze din anii 1990 și începutul anilor 2000.
IDF și oficialii de securitate au riscat și au scos la lumină o lovitură extrem de sensibilă, fără nicio confirmare a succesului
Zvonurile referitoare la moartea lui Muhammad Deif nu sunt, însă, „acoperite” de dovezi substanțiale, iar The Jerusalem Post notează că astfel de situație în care ambiguitatea deține prima poziție nu sunt benefice.
„În primele zile ale lunii mai 1945, zvonurile au circulat în toată Europa cu privire la soarta liderului Germaniei, Adolf Hitler. A fost ucis în buncărul lui? A fost capturat de Uniunea Sovietică și dus înapoi la Moscova? Sau a scăpat neobservat peste Alpi și a făcut drum spre Argentina într-un submarin, așa cum sugera una dintre cele mai ciudate teorii ale conspirației?”, a notat The Jerusalem Post.
Unele surse israeliene cred că este posibil ca Deif să fi ieșit la suprafață din tuneluri, poate pentru un scurt moment de respiro – din cauza diverselor probleme de sănătate care îngreunează șederea prelungită în tuneluri – sau pentru că a presupus că negocierile în desfășurare pentru ostatici i-ar oferi un nivel temporar de imunitate.
Deși doborârea uneia dintre figurile de top din Hamas, responsabilă pentru moartea a peste 1.000 de israelieni, ar fi lăudată pe bună dreptate drept o țintă militară semnificativă în războiul împotriva grupării islamiste, IDF și oficialii de securitate au riscat și au scos la lumină o lovitură extrem de sensibilă, fără nicio confirmare a succesului.
„Am atacat un complex din interiorul Khan Yunis unde Mohammed Deif, comandantul aripii militare a Hamas, se ascundea”
Asta pune o problemă, chiar dacă șeful de Stat Major al IDF, Herzi Halevi, a spus, după lovitură, că Mohammed Deif se afla în complexul atacat de avioanele de luptă israeliene:
„Ieri (n.red. – sâmbătă, 13 iulie 2024), într-o operațiune comună a IDF și Shin Bet, am atacat un complex din interiorul Khan Yunis unde Mohammed Deif , comandantul aripii militare a Hamas, se ascundea. Este omul care a planificat și a dat ordinul pentru atacurile din 7 octombrie”.
Totuși, Halevi și-a nuanțat imediat declarația.
„Este încă prea devreme pentru a rezuma rezultatele atacului, pe care Hamas încearcă să-l ascundă. Suntem hotărâți să continuăm să urmărim înalți oficiali Hamas, cei care au planificat și au realizat masacrul din 7 octombrie”, a mai declarat Halevi.
IDF face o treabă admirabilă în tot ceea ce încearcă să execute în Fâșia Gaza – de la localizarea și salvarea ostaticilor până la urmărirea liderilor Hamas și desființarea statului terorist –, dar poate că, în viitor, șefii IDF ar trebui să aștepte și să fie siguri înainte de a comenta posibila moarte a unuia dintre cei mai mari dușmani ai Israelului, a mai notat The Jerusalem Post.
Foto Mohammed Deif – IDF
Foto – Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: