Anchetă finalizată în cazul incendiului de Spitalul de copii din Iași. Ce au descoperit pompierii
A fost finalizată ancheta în cazul incendiului de la Spitalul de copii din Iași. Pompierii care au investigat ce s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni la Spitalul de copii „Sfanta Maria” spun că incendiul declanșat a avut două posibile cauze.
Astfel, a fost vorba fie despre un scurtcircuit electric, fie despre efectul termic al curentului electric.
Comisie specială înființată la nivelul ISU Iași
Potrivit conducerii ISU Iași, ancheta în cazul incendiului petrecut în 22 iunie la Spitalul de copii „Sfânta Maria”, din Iasi, în urma căruia 31 de persoane au fost evacuate, a fost condusă de o comisie formată din specialiști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
„Analizând toate circumstantele prezentate, comisia formulează doua cauze probabile de producere a incendiului: scurtcircuit electric sau efectul termic al curentului electric. Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iasi face parte din categoria de clădiri de sănătate cu spitalizare continuă, care la data punerii în funcțiune nu se supunea legislației specifice privind avizarea/ autorizarea din punct de vedere al securității la incendiu”, menționează un comunicat de presă al ISU Iași.
În același timp, conducerea ISU arată că unitatea medicală deține aviz de securitate la incendiu pentru modernizare și reparatii capitale. În baza acestui aviz se execută în prezent lucrări de reabilitare și abia după finalizarea lucrărilor va fi emisă și autorizația de securitate la incendiu.
- În incendiul care a izbucnit luna trecută peste 30 de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor. A ars în întregime etajul 2 al Pavilionului B, acolo unde erau birourile conducerii. Pentru siguranța lor, 31 de persoane au fost evacuate, dintre care 13 copii (pacienți) și 18 adulți (părinți și cadre medicale). Nu s-au înregistrat victime, doar o panică puternică printre cei aflați atunci în spital.