Anchetă la Spitalul Judeţean Focşani după ce pacienta cu COVID-19 plimbată 10 ore între spitale a decedat
O anchetă este în curs la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon” Focşani după ce o femeia de 64 de ani, care a fost plimbată de mai multe ori între spitalul judeţean şi Spitalul Municipal Adjud, din cauza unor teste COVID, a decedat în cursul zilei de sâmbătă, 7 mai.
Investigațiile au început după ce fiul femeii a făcut sesizare la Ministerul Sănătății. Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a cerut la rândul său Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea să dispună o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat şi cine se face vinovat de disconfortul creat pacientei aflată în această situaţie, cât şi pentru decesul acesteia.
„La nivelul SJU Focşani există deja o anchetă în curs care urmează să stabilească cauzele decesului, iar în momentul finalizării anchetei voi cere medicului curant şi şefului secţiei să dea declaraţii despre caz”, a declarat pentru Agerpres managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă.
Potrivit reprezentanţilor spitalului, femeia a fost internată în secţia de Boli Interne a SJU Focşani pe 19 aprilie, cu „şoc septic cu punct de plecare pulmonar” şi externată pe 2 mai cu tratament la domiciliu şi cu recomandarea de a se duce într-un centru pentru îngrijiri speciale şi recuperare, pentru că în luna martie aceasta suferise o intervenţie chirurgicală la şold, relatează hotnews.ro
Pe 4 mai, femeia s-a prezentat la centrul de recuperare de la Spitalul Adjud, unde i s-a făcut test rapid pentru COVID-19, care a ieşit pozitiv, şi a fost trimisă la secţia de Boli Infecţioase a SJU Focşani. Aici, testul a fost repetat şi a ieşit negativ, astfel că pacienta a fost retrimisă la spitalul din Adjud, unde testarea rapidă a fost din nou pozitivă. În cele din urmă, femeia a ajuns la SJU Focşani, unde a fost testată negativ, dar a fost internată într-o rezervă şi i-a fost recoltat un test RT-PCR, al cărui rezultat a ieşit ulterior pozitiv.
Pacienta ar fi fost asimptomatică, fapt pentru care spitalul judeţean a dispus autopsia pentru stabilirea cauzelor care au dus la decesul acesteia.
Femeia suferea de obezitate morbidă, diabet şi insuficienţă cardiacă şi suferise în luna martie o intervenţie chirurgicală la şold.
Prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici, a cerut la rândul său Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea să dispună o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat şi cine se face vinovat de disconfortul creat pacientei aflată în această situaţie, cât şi pentru decesul acesteia.