Dosarul pentru conducere fără permis deschis pe numele fotbalistului Florinel Coman, blocat de autoritățile din Ucraina
Ancheta în dosarul penal deschis pe numele atacantului echipei de fotbal FCSB, cercetat pentru conducere fără permis, a fost blocată de autoritățile din Ucraina, care ignoră solicitările venite din partea procurorilor români. Anchetatorii au nevoie de un răspuns oficial al poliției din țara vecină pentru a stabili dacă permisul de conducere folosit de acesta reprezintă un act valabil. Până acum, un lider interlop bucureștean care a arătat polițiștilor un permis similiar, a fost deja condamnat definitiv la un an și o lună de închisoare cu executare.
Florinel Coman a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, la sfârștul lunii februarie, pe Autostrada Soarelui, după ce aparatul radar a indicat faptul că sportivul circula cu 165 de km/h. Fotbalistul, care vedea de la Constanța și se îndrepta către București, la volanul unui Audi A7, le-a arătat polițiștilor un presupus permis internațional, care ar fi fost emis pe teritoriul Ucrainei.
Pentru că din punctul de vedere al autorităților române documentul arătat de Coman este complet lipsit de valoare, polițiștii au confiscat presupusul permis și au întocmit pe numele șoferului un dosar penal pentru conducere fără permis.
Dosarul fotbalistului a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, care au solicitat, pe cale oficială, autorităților ucrainiene să răspundă dacă Florinel Teodor Coman a urmat o școală de șoferi și a susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere pe teritoriul Ucrainei.
Cu toate că au trecut de atunci aproximativ zece luni, ucrainienii nu au transmis niciun răspuns, astfel că cercetările bat pasul pe loc. „Au fost făcute demersuri pentru a se stabili dacă documetul prezentat de bărbatul în cauză este un act valabil pe teritoriul Ucrainei, obținut în urma unor examene teoretice și practice. Până acum, nu s-a primit, însă, niciun răspuns”, au declarat, pentru Gândul, surse judiciare.
Un permis „internațional” costă până la 1000 de euro
Totuși, Tănase nu este singura persoană care s-a urcat la volan bazându-se pe așa zisul permis internațional ucrainean. La fel a făcut și Mircea Emil Băluș, zis Mircea Nebunu, liderul grupării Sportivilor din cartierul bucureștean Berceni.
Acesta a fost oprit de polițiștii de frontieră de la Nădlac, care i-au cerut documentele la ieșirea din țară. În cazul său, ancheta a fost finalizată iar Mircea Nebunu fost deja condamnat definitiv, la un an și o lună de închisoare cu executare.
Conform unor surse din Poliția Rutieră, un permis similar celui folosit de Florinel Coman și Mircea Nebunu se poate cumpăra din Ucraina pentru sume care variază între 600 și 1000 de euro.
Pe de altă parte, pentru obținerea unui permis de conducere valabil în Ucraina, de către un cetățean străin, trebuie ca acesta să cunoscă limba, să fie rezident pe teritoriul acestei țări, să urmeze o școală de șoferi, iar la urmă să susțină un examen, teoretic și practic, în limba ucraineană.
.