Andreea Bănică și-a ANGAJAT FIICA la hotelul ei din Eforie. ”Pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba”

Publicat: 26 10. 2023, 14:30

Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 45 de ani, și-a angajat fiica la hotelul pe care artista îl deține pe litoralul românesc.

Andreea Bănică este astăzi una dintre cele mai cunoscute artiste din industria muzicală din România. De-a lungul anilor, aceasta a cântat în mai multe trupe. A făcut parte din grupul Exotic, împreună cu Claudia Pătrășcanu și Julia Chelaru, după care a înființat trupa Blondy împreună cu Cristina Rus. După aceea a urmat o carieră solo.

În plan personal, Andreea Bănică formează o familie cu Lucian Mitrea, împreună cu care are doi copii superbi: Sofia Maria și Noah. Băiețelul s-a născut în luna noiembrie a anului 2016. Fata cuplului, Sofia, este o adolescentă superbă. Andreea Bănică și Lucian Mitrea sunt împreună de 25 de ani, iar în data de 21 iunie 2023, de ziua de naștere a artistei, au sărbătorit 15 ani de căsnicie.

De curând, Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, și-au inaugurat hotelul din stațiunea Eforie Nord. Artista a dezvăluit, pentru revista Unica, că a angajat-o pe fiica sa la unul dintre spațiile comerciale din cadrul hotelului.

Andreea Bănică și-a angajat fiica la hotelul ei din Eforie. ”Inițial a fost un pic sceptică”

 

„Anul acesta am făcut primul pas cu Sofia. Am, să zic, angajat-o part-time jos, la unul dintre spațiile comerciale pe care le-am închiriat la hotel. A fost și ea o perioadă acolo angajată pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba. Cât de greu este să câștigi bani, cât de greu este să muncești, ce fel de muncă faci. Să facă un pic diferența și să-și dea seama că ea și fratele ei vor trebui să ducă mai departe această afacere, să crească acest hotel poate mai mult decât o putem face noi, la ora actuală. De la anul încercăm să vedem dacă o putem pune să lucreze la recepție. Încercăm să o stimulăm puțin”, a explicat Andreea Bănică.

„Inițial a fost un pic sceptică. De ce? De teamă, nu de altceva, de teama de a nu se descurca. S-a descurcat din prima. I-am și spus: «Vezi, n-ai avut încredere în tine. Dacă eu, mama ta, am avut încredere în tine, e clar că te descurci». Și s-a descurcat. A fost un lucru extraordinar pentru noi”, a adăugat artista.