Andreea Marin, prima reacție după tentativa de jaf. „Nu ținem în casă bani și bijuterii!”
Andreea Marin, prima reacție după tentativa de jaf. Vedeta a vorbit după momentele de panică trăite sâmbătă noapte, când hoții au încercat din nou să-i spargă locuința. De data aceasta, a fost doar o tentativă de jaf, iar Andreea Marin a scăpat doar o o sperietură zdravănă.
Infractorii nu și-au putut pune în aplicare planul deoarece alarma s-a declanșat, iar la fața locului a sosit imediat o mașină de intervenție.
Andreea Marin, prima reacție după tentativa de jaf. „Hoții ar fi dezamăgiți”
Nu este pentru prima dată când Andreea Marin trece prin așa ceva. În 2015, hoții au intrat în casa ei și i-au furat câteva bijuterii. Paguba nu a fost, însă, una mare, dar a determinat-o pe „Zână” să-și îmbunătățească securitatea.
„Este adevărat, a existat o tentativă de spargere a locuinței, însă fără succes. După ce am avut o altă experiență de acest gen, furt din clădire, acum câțiva ani, am schimbat sistemul de securitate. Am trecut recent și prin renovare, schimbând ferestrele și ușile cu unele performante, securizate”, a reacționat Andreea Marin. Vedeta spune că, „aceşti hoți, chiar dacă ar intra în clădire, ar fi dezamăgiți, sincer! Noi avem un principiu – nu ținem în casă obiecte de valoare mare, gen bijuterii valoroase, bani cash! Singurul lucru cu care ar putea pleca sub braț un hoț ar fi vreun televizor. Laptopul e cu mine mereu și oricum electrocasnicele sunt detectabile după IP în ziua de azi, așadar îi pun în pericol”.
„Firma de securitate a sosit la fața locului,. la fel și Poliția și cineva apropiat, hoții nu au avut prea mult timp la dispoziție” – Andreea Marin
Tentativa de jaf asupra reședinței Andreei Marin este anchetată de polițiști. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tentativă de furt calificat, după cum a dezvăluit chiar îndrăgita prezentatoare tv. „Nu îmi face plăcere situația, nu îmi place să văd oamenii puși sub acuzare. Sunt un om pașnic, dar fiecare om ar trebui să fie conștient că poartă răspunderea faptelor sale”, a conchis Andreea Marin.