Andrei Baciu: 340.020 de certificate digitale, generate în 12 ore de la lansarea platformei certificat-covid.gov.ro
Un număr de 340.020 de certificate digitale au fost generate în cele 12 ore de când a fost lansată platforma certificat-covid.gov.ro, a anunţat, joi seară, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al CNCAV.
„Asta înseamnă că 28.335 de români şi-au generat documentul european în fiecare oră. Asta înseamnă peste 470 de certificate eliberate în fiecare minut”, a scris Baciu pe pagina sa de Facebook.
Conform vicepreşedintelui CNCAV, peste 97,28% sunt certificate COVID care atesta vaccinarea, restul de 2,72% reprezintă certificate COVID de recuperare şi test negativ.
18.000 de utilizatori s-au conectat în ultimele 30 de minute, adică 600 de persoane/minut, precizează Andrei Baciu.
Anunțul lansării platformei
„Platforma dezvoltată de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
certificat-covid.gov.ro este funcțională și poate fi accesată de toți cei care vor să obțină certificatul digital european. Eu l-am descărcat în urmă cu puțin timp și pot să vă spun că tot procesul durează doar câteva minute. Valabilitatea documentului este diferită, în funcție de situația fiecăruia. Ținând cont că sunt vaccinat, certificatul meu poate fi folosit până în iunie 2022. Adică nu trebuie să îl descarc de fiecare dată când plec din țară și nici nu trebuie să îl actualizez înainte să ajung în aeroport. Îl voi prezenta de fiecare dată când călătoresc, iar verificarea lui va dura doar câteva secunde.Ce trebuie să mai știi:cei vaccinați pot folosi certificatul oricând, până la 30 iunie 2022; cei care au trecut prin boală beneficiază de acest document timp de 180 de zile de la primul test pozitiv; cei care se testează vor beneficia de acest certificat în funcție de tipul testului: 24h pentru testul antigen rapid și 72h pentru testul RT-PCR (…)”, a anunțat Baciu, la momentul lansării platformei.