Un tânăr din Cluj a cumpărat o monedă veche de pe OLX, pe care a dat 180 de lei. Când a primit coletul nu i-a venit să creadă: a primit un ban care nu are nicio valoare.
„În data de 10 februarie am fost înșelat de vânzătorul Axel de pe Olx, în speță domnul Baltag Marius Daniel. Acesta mi-a vândut un Thaler german găurit de argint, cu suma de 180 lei, după cum se va vedea în dovezile atașate.
În aceeași zi, după ce mi-a vândut mie moneda, acesta a mai vândut aceeași monedă pe un grup de Facebook domnului D. Ionel. Atât eu cât și domnul Drăgan am primit în locul Thaler-ului o monedă de 100 lei cu Mihai Viteazul. După ce domnul Ionel a făcut plângere la poliție, iar agentul responsabil din localitatea respectivă l-a contactat pe vânzător, i-a returnat acestuia banii, dar mie nu, deoarece polițistul responsabil de plângerea mea nu l-a contactat”, a povestit Andrei Mihai Comănescu pentru Știri de Cluj.
El spune că a fost chemat la poliție la relativ scurt timp după plângere.
„Am fost chemat pentru a confirma cele susținute în plângerea penală agentului responsabil Cornel Negrea, de la poliția Florești. În timpul discuției, acesta a încercat să mă acuze că de fapt eu sunt de vina pentru că nu am luat măsuri de precauție și mi s-a adresat într-un mod agresiv, sugerând să renunț la plângerea penală.
Între timp eu am revenit cu dovezi, arătând că Baltag Marius, sub numele de Axel, a scos din nou la vânzare moneda vândută mie. Am dat poliției ca dovezi conversația de pe olx și SMS, screenshots cu anunțul și ID-ul anunțului, filmarea cu deschiderea coletului, coletul cu moneda comunistă primită”, a adăugat el.
Andrei povestește că a făcut două cereri de urgentare a cazului la Parchetul din Cluj, în 9 mai și 20 iunie, dar până acum nu a fost informat cu stadiul dosarului sau dacă făptașul a fost prins.