Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro.
Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de succes cu o carieră solidă de management pentru organizații internaționale.
Andrei Pitiș este totodată fondator și CEO al Simple Capital, companie care a investit deja în circa 30 de companii locale de IT. El a devenit unul dintre cei mai vizibili antreprenori din domeniu, fiind cunoscut pe piață inclusiv pentru implicarea în programele de susținere și descoperire a start-up-urilor.
Pitiș a atras atenția în 2013, când a lansat pe piața globală Vector Watch, primul ceas inteligent făcut de o țară din Europa de Est, care ulterior a fost vândut către gigantul american Fitbit.
O altă idee a lui Pitiș a fost Clever Taxi, aplicație de mobilitate achiziționată ulterior de Daimler. Totodată, a condus timp de patru ani ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) și, anterior, timp de cinci ani, operațiunile IXIA, furnizor de sisteme de testare de performanță pentru infrastructură și servicii bazate pe IP.
Cel mai nou proiect în care s-a implicat Andrei Pitiș este Genezio, un start-up lansat în 2023 pentru a crea instrumente care să ajute dezvoltatorii să automatizeze crearea de aplicații.
Fondatorii Genezio sunt convinși că instrumente precum Copilot și ChatGPT vor ajuta programatorii să scrie cod, iar așteptările lor față de platformele cloud se vor schimba radical.
Aceste teme și multe altele vor fi discutate în podcastul „Update Go4it”, găzduit de Cosmin Aionița. Podcastul se va publica miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro.